„Veșnicia s-a născut la sat”

Nu cred că mi-au fost rude cu adevărat,dar mi-au fost bunici de împrumut. Buna și bunul. Așa le ziceam. În inima Olteniei, într-un cătun inexistent pe orice hartă. Aici mi-am petrecut câteva veri din copilăria mea.

Au trecut anii și amintirea lor s-a topit pe undeva. Dar când am primit vestea că s-a prăpădit bunul am hotărât pe loc  să merg să-l mai văd o ultimă dată(ocolesc înmormântările până la limita necuviinței), surprinzându-mă și pe mine. Mi-am urmat inima . Drum lung, anevoios, ultimii kilometri făcuți cu piciorul. Mi-am regăsit cu strângere de inimă satul verilor de poveste. Am simțit că intru într-o buclă  temporală: aceleași drumuri desfundate, aceleași pridvoare cu bârne de lemn, aceiași cai nelegați păscând în fața porților. Atâta doar că ochiul de adult îmi micșora întinderile pe care mi le aminteam nesfârșite. Dumbrava minunată, pârâul în care prindeam pești cu mâna, nucii bătrâni, toate erau acolo unde le-am lăsat.  Am încercat să regăsesc magia locului. În locul magiei- un mare gol . Altfel,  timpul e încremenit în clipă.

M-a întâmpinat buna. Bătrână am cunoscut-o, bătrână era și acum. O mână de om , aprigă și vioaie, imună la trecerea timpului. Bunul, pe masă, în sicriu, îmbrăcat cu hainele pregătite de mult, împuținat la trup, o mână de oase acoperite de pielea bătută de ploi și soare. Doar mustața era aceeași. În copilăria mea, mustața bunului era foarte importantă. Știam dacă poznele mele erau iertate sau pedepsite după mișcările mustății. Dacă se zbârlea și se lățea pe fața bunului era mai bine să o iau la goană. Pentru că bunii judecau lucrurile simplu, fără nuanțe. Aveau și ei două nepoate; le spuneam verișoare. Multă bătaie am mâncat toate trei, pentru că unde se adună mai multe minți de copil și ideile sunt multe.

Și bunul stătea pe masă în sicriul lui, și buna îi bocea cu vorbe. Așa e obiceiul în zona aceea: bocet cu vorbe, adică o poveste tânguită și relevantă pentru mort. „Scoală-te Ștefaneeee, că a venit și Angelicaaa, să vezi ce mare s-a făcuuuut..” „Că nu a mai trecut pe la noi, Ștefaneee..” Buna a rămas la fel de afurisită cum mi-o aminteam și asta m-a bucurat.

Seara am plecat să prind trenul de București. Am lăsat-o pe buna în prag, dreaptă, aprigă, pătrunsă de importanța noului statut de văduvă.

Am ajuns acasă obosită și necăjită. Am adormit plângând . Pierdusem ceva. Pe bunul. Dar bunul nu a plecat singur. A luat cu el sufletul meu de copil.

6 comentarii la „„Veșnicia s-a născut la sat”

  1. Trupurile noastre adulte sunt în proportie de 60-70% materie solida, metale grele,elemente chimice moarte ce se regasesc în pamânt, iar forta gravitationala ne tine atasati pamântului din cauza aceastei disproportii, dezechilibru din conformatia organismului în raport cu lichidele si substantele din aer care au tendinta de a se înalta spre cer, ceea ce face adeseori viata aproape de nesuportat.
    De aceea omul are nevoie sa se nasca a doua ora, eliberându-se astfel de pamânt si îndreptându-se spre cerul infinit, nasut din apa si Spirit Sfânt, plutind usor si fericit pe aripi de iubire si de vânt ! 🙂
    O duminica superba !

    Apreciază

    • Putem vorbi la nesfârșit. Și te pot contrazice. Am decis să mă bucur de viața asta certă fără să reneg o posibilă viață viitoare. Biochimia m-a fascinat. Asadar ti-aș putea spune că fiecare atom , dacă nu ești bolnav, știe să îsi facă treaba foarte bine în organism. Discuția poate continua: fiziologie, neurofiziologie, biomecanică etc. Și …cred că doar Dumnezeu putea aranja atât de ireproșabil corpul omenesc. Mi-a făcut plăcere. Mulțumesc că mă citești . .. Sper să mai vorbim..

      Apreciază

  2. Mi-ar fi placut sa ma contrazici cu argumente adevarate, obiective. Oricum, fiinta umana este un conglomerat de contradictii si framântari interioare inexplicabile stiintific, paradoxale ! 🙂
    Placerea e de partea mea, si ma bucur ori de câte ori întâlnesc partener(i)e de discutii serioase cu privire la originea, identitatea, scopul si rolul ce-l avem în aceasta existenta superba, paradoxala, relativa si imprevizibila, ca fiinte rational-sentimentale minunate, atemporale…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s