Demonii artei

Contabilitate. Asta făcea Pictorul și era un om în rândul lumii. Doar că noi, prietenii lui, l-am încurajat mereu să picteze serios, dacă asta e pasiunea lui. L-am încurajat cu sinceritate și gândesc și în clipa asta că ideal este să îți urmezi chemarea, dar gândul meu e mereu dublat de o doză de lașitate care mă convinge că nu poți fi atât de nebun să lași vrabia din mână pentru cioara de pe gard. S-a dovedit că nu toți oamenii sunt lași , și iată-l pe Pictorul meu lăsând în urmă contabilitatea și apucându-se în floarea maturității de artele lui. Noi, lașii raționali, am înghițit decizia cu vinovăție, considerându-ne autori morali ai posibilului dezastru. Ne-am liniștit o perioadă, Pictorul își făcea studiile și le termina șef de promoție. Ar trebui să îl cunoașteți pe Pictor: amuzant spre delicios, deștept și prost, niciodată anost, prins mereu într-o teorie a conspirației care îi va veni de hac. Totdeauna e însoțit de o femeie, mereu alta, semn că încă nu a întâlnit Femeia, unica și irepetabila. Dacă dispare dintre noi știm că l-a lovit inspirația și atunci e bolnav, ne șterge temporar din viața lui. E ceva acut și impetuos, precum epilepsia și știm că e în atelier. Creează. E în fața șevaletului și a pânzei albe cu gândul că aceasta e Capodopera. Capodopera e acolo, în el, dar nașterea e grea și anevoioasă, se lasă moșită, chinurile sunt mari. La sfârșitul lucrării știe că nu e Capodopera. Chinul e departe de a se sfârși. A fost doar un exercițiu care îl aduce mai aproape de Capodoperă. Exercițiile lui sfârșesc pe pereții noștri, la prețuri de casă de licitație, fără drept de negociere , bazându-se suveran pe sentimentele noastre de culpă. Atâta doar că uneori Pictorului i se face dor de lucrările lui, ocazie cu care îl puteți întâlni stând catatonic pe canapeaua mea și privind pereții cu nețărmurită dragoste. Mai mult, uneori consideră că nu îl merit și își vrea tablourile înapoi. Aici intervin genele armenești ale familiei mele și doar după negocieri majore rămân cu tablourile intacte. Știu că Pictorul meu vesel și amuzant e el însuși în pânzele lui: îi vezi frământările și anxietățile în nuanțe gri și mohorâte, străpunse uneori de muguri de speranță și fericire galbenă sau portocalie.

Nu am primit vești de ceva timp de la Pictor. Cred că iarăși e bolnav. De inspirație. Sau poate e prins în căutarea lui fără sfârșit. A Capodoperei și a Femeii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s