Sunt bolnavă. A fost întâi un proces acut care tinde să se cronicizeze și dacă nu mă scutur viguros are toate șansele să îmi devină a doua natură. Îmi spunea mie un prieten că e secretul unei vieți prelungite, cu condiția să fie de bună calitate, spre perfecțiune. La mine e de o calitate îndoielnică și de aceea a reușit doar să mă scoată din uz și nu mă pot bucura decât pe jumătate. Cealaltă jumătate e în suferință și neputință, dar, cu toate neajunsurile, mă gândesc că trebuie să fii un pic isteț să te poți bucura de păcatul ăsta în toată plenitudinea sa. Poate e chiar motorul progresului; poate că strămoșii noștri aflați în păcat nu au mai avut chef să alerge după pradă și au început să arunce cu pietre sau să își construiască arme de vânătoare; poate procese tehnologice lungi și anevoioase au fost scurtate și eficientizate pentru că un păcătos nu și-a găsit motivația de a mai munci atât de mult. Chiar și eu am reușit să-mi îmbunătățesc confortul trăgându-mi măsuța de cafea plină cu prăjiturele, cafea și vin, la o întindere de antebraț de canapea (în virtutea principiului economiei forțelor și al maximului de eficiență). În plus îți aduce mai mult decât relaxare, o detașare suverană mergând spre nepăsare și o bucurie a exercitării dreptului de a nu face nimic.
Așa e. Încerc să caut scuze pentru lenea care aproape că mă doare. Cum spuneam, dacă nu ești un leneș profesionist e mai bine să nu exagerezi: îți poți face rău. Lenea e totuși un păcat și are chiar și o denumire medicală: sindromul tempoului cognitiv lent.O doză mică spre moderată e binevenită. Mă simt mai puțin vinovată că sufăr de un sindrom decât dacă m-aș învinovăți că sunt grozav de leneșă . Pentru că simt că îmi cresc rădăcini dezagreabile mă motivez( cu un tempou redus) pentru terapia lenei. Voi începe chiar acum. Prin repaus la pat.
Cred că în perioada asta suferim toţi de sindromul ăla…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Oh, dulcea lene, lăudată de unii, blamată de cei mai mulți. Până la urmă și vorba aia, „și când cade omul din copac mai șade un pic”, nu e degeaba.
Repaus liniștit! Cu cap 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De mâine, gata! Regruparea..de voie de nevoie. Dacă nu ma înșel, în tările scandinave aș primi ajutor social pentru boala asta. Nu că în România nu s-ar întâmpla cam la fel🤔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hehe, de-aia îmi plac mie țările scandinave. La noi suntem puşi şefi pentru asta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A fost repaus fără cap, curată deșănțare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unele „pacate”
sunt medicamente
bine administrate
au bune …efecte ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e. E documentată problema.
ApreciazăApreciază
Hai să-i spunem comoditate, că lene sună prea dur. E bine să ne-o permitem din când în când.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Comoditate” e un termen elegant. Simt că îmi va fi dor de putina lene, trândăveală, comoditate. Gata… a început anul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wishing you an excellent 2018! 😀
ApreciazăApreciază
Best wishes for you! Good luck!
ApreciazăApreciat de 1 persoană