Tot troc

Azi veți fi psihologul meu și mă veți ajuta să înțeleg ce mi se întâmplă și să îmi găsesc soluțiile adecvate problemelor pe care le desoperim împreună. Merg la psiholog pentru că parcă nu îmi sunt toți boii acasă, nu am chef să fac nimic, sunt tensionată și neliniștită, fără vreun motiv aparent. Tu, psihologul meu, te străduiești să îți mărești granițele normalității pentru că normalitatea e relativă și destul de diferită de la un individ la altul. Cu alte cuvinte, dacă pacientului tău îi place să facă amor după ce în prealabil s-a bătut cu partenera și asta nu deranjează pe nimeni, nu te grăbi să faci o intervenție în sensul ăsta( și încearcă să nu te zgâiești plin de interes; știu că e greu și ești dornic de amănunte, dar, abține-te!) Asta e normalitatea acestui cuplu și interesul tău e să ai pacienți fericiți; oricum, năravurile nu prea trec și nu ai obține progres. Îi judecăm pe ceilalți prin raportare la propria noastră persoană și aici se pierde mult din obiectivitate.  Vei fi atent la acest aspect.

Mă vei evalua rapid ( ținută, vârstă, nivel de instruire, categorie sociala, sex) și îti vei adapta actele la situația mea. Mă întrebi care e problema și eu îți voi spune că nu am probleme, dar nu mă simt bine: tensiune, astenie, plictiseală, etc. Te vei gândi la anxietate.  Îmi sugerezi să încerc o activitate care îmi face plăcere, poate să îmi cumpăr niște haine…(pacientul tău e femeie și femeilor le place să își cumpere haine). Haine? Nee, nu am chef și oricum am multe haine și totuși port doar două. Notezi mental informația: poate am o imagine de sine proastă, poate fi un semn de depresie sau poate doar mă simt confortabil în cele două haine. Totuși, care a fost ultima mea inițiativă, sau ultima idee? (mă vei întreba tu). Îți voi spune că am vrut să îmi iau o plantă decorativă, de apartament. Ce frumos! Cum arată planta ta? Cum să arate…ca un boschet luxuriant, dacă mă gândesc bine, seamănă cu planta de marijuana. De ce ți-ai lua o plantă de marijuana în apartament? Păi…e foarte decorativă. Dar există și alte plante decorative. Acum mă veți întreba dacă am fumat vreodată marijuana și eu vă voi spune că nu, ce idee, sau să spunem că am tras totuși un fum. Mă veți întreba ce am simțit . Veți afla că am avut o migrenă groaznică a doua zi, fotofobie și greață. Veți ști că instanța mea morală, căreia îi zicem conștiință, asociază marijuana cu ceva negativ și de aceea îmi amintesc întâi neajunsurile, dar subconștientul nu uită plăcerea pe care mi-a dat-o marijuana și îmi transmite, într-um mod deghizat pentru a înșela instanța morală, că îmi doresc repetarea experienței. Mă veți întreba când s-a întâmplat asta și eu voi răspunde că aveam vreo 22 de ani, am râs până mi-au paralizat fălcile, nu aveam nici o responsabilitate și bătrânețea era ca o poveste care nu mi se putea întâmpla mie. S-ar putea ca în clipa asta să îmi vină să plâng și tu vei ști că ai obținut catharsisul (discutabil dacă mă întrebi pe mine, dar mulți psihologi îl prețuiesc). Vei ști deja că pacienta ta își plânge tinerețea trecută pe care o asociază cu maximum de veselie și năzdrăvănie și vei gândi acțiunile tale viitoare în funcție de problema pe care tocmai ai dibuit-o.

Urmează un moment sensibil al întâlnirii noastre. Te vei uita la ceas cu o privire plină de înțelesuri adânci și vei spune: „încheiem aici”.

 

17 comentarii la „Tot troc

  1. Ce fain ar fi ca fiecare intrevedere de felul asta (cat si celelalte) sa se termine intr-o intalnire. Aveam intr-o vreme parerea ca prieteni isi sunt nu cei ce se insotesc (unul pe altul), ci cei ce se strabat. Deocamdata prin preajma, dar cu drag.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Psiholog = ordonator de credite în orfelinatul gândurilor.

    Îşi pregăti rapid un ceai aromat, fierbinte, puţin îndulcit, pe care-l bău, savurându-l în tihnă, apoi ieşi pe suprafaţa albă a planetei, ca să se împrospăteze. Ştia că aerul de afară îi va face bine, îl va înviora; aerul acela alb, atât de curat, de îmbietor… O mică plimbare îi va fi de folos, după cum se gândea el, deci ieşi afară, pe suprafaţa albă, imaculată a planetei şi nu regretă hotărârea luată. Aerul alb, dens, neuniform, îl înconjură inevitabil. Era atât de plăcut să simtă cum îl trage în piept, cum îi pătrunde în organism, invadând benefic fiecare celulă a corpului său, purificându-l parcă; cu adevărat o gură de aer curat. Se simţi relaxat, revigorat.
    Cornelia Georgescu în romanul Proxima (2009)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s