Agresivitatea în trafic

Mare mi-a fost mirarea când, în primul an de școală primară al fiicei mele, învățătoarea mi-a atras atenția să nu mai înjur la volan. Învățătoarele sunt de obicei martori cvasipermanenți ai vieții de familie, nu din curiozitate ci pentru că odraslele povestesc ca la spovedanie despre tot ce se întâmplă acasă. Puteam să jur că nu înjur la volan, fiind unul din cei mai pașnici șoferi posibili. Așa că mi-am interogat fiica, martorul comportamentului meu inadecvat din trafic, care mi-a reprodus textual „înjurătura”: ” așa, dobitocule, taie- mi fața!”. Nici acum nu recunosc aceste cuvinte ca fiind ale mele, dar pe vremea aceea fiica mea nu învățase încă să mintă așa de firesc cum o face acum și a trebuit să îmi asum „înjurătura”, de care m-am bucurat că este de categorie soft.

Răsfoind ceva literatură de specialitate, am dat zilele trecute peste un material care atestă că în amigdală ( cea din centrul creierului) există o zonă care se excită când suntem în trafic și care ar fi responsabilă și de adaptarea la acțiuni de tip ” luptă sau fugi”. Așa că m-am liniștit: nu eram eu însămi când am înjurat la volan, ci iată, o mână de neuroni buclucași își activează sinapsele și preiau controlul comportamentului. După acțiunile diverse ale participanților la trafic (rangă, spray paralizant, bâte și altele asemenea) sunt îndreptățită să cred că la unii dintre noi zona neuronală din amigdală e de-a dreptul incandescentă, iar la bieții taximetriști fumegă permanent.

Dar… Cred că rezonanța magnetică nu a descoperit încă acei neuroni care pot potoli neuronii agresivi, pentru că sunt sigură că ei există. Afirm asta în cunoștință de cauză: într-un timp (se întâmpla ceva cu simțul meu al proporțiilor) cam zburam oglinzile mașinilor parcate pe marginea străzii. S-a întâmplat de vreo trei ori (apoi mi s-a reparat simțul proporțiilor); de fiecare dată am adunat oglinda din stradă și am lăsat bilet cu două-trei cuvinte și numărul de telefon.  Proprietarii m-au sunat de fiecare dată ( doi domni și o doamnă); m-au sunat să îmi spună că nu e o problemă gravă , au reparat-o ușor și nu e nevoie de despăgubire. Cea mai drăguță a fost doamna șoferiță cu care m-am întreținut cordial despre talentele noastre de automobiliste blonde, cum ar fi talentul de a găsi butonul de pe bord pentru deschiderea capacului de benzină.

Reclame

16 gânduri despre &8222;Agresivitatea în trafic&8221;

  1. „În trafic” nu înseamnă musai că ești în mașină și conduci, nu? Adică amigdala își face treaba și când ești pieton, nu? Sau pasager într-un mijloc de transport. Sau conducător al căruciorului de cumpărături. Sau al căruciorului cu copil mic în el. Tot asta e cauza, nu? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu sunt un om destul de exploziv, ca sa zic asa, m-am mai domolit putin cu varsta. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am vrut sa conduc (temperamentul vulcanic), ma multumesc sa injur participantii la trafic din postura mai inofensiva de pieton. Primii pe lista mea de injuraturi sunt vitezomanii, in schimb pe soferii decenti, care te lasa sa treci unde este cazul ii gratulez mereu cu un salut si un zambet, urandu-le in gand o zi minunata.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că e loc pentru toată lumea. Bună creștere sa mai existe! Am învățat să îmi organizez timpul petrecut în mașină la ore de vârf: o gustărică, o cafea, presa.. Am timp să văd cum vitezomanii de pe linia de tramvai ajung în intersecție pe care o blochează regește și, ajunși aici, încep să claxoneze precum****. .. Îmi simt amigdala cum se înfierbântă..

      Apreciat de 1 persoană

  3. Ce bine se simte omul când gaseste ‘tapul ispasitor’. Sarpele cel vechi este absolvit de vina, Lucifer e astazi inger de lumina. Biata amigdala tace si suspina, caci nu mai e loc pentru ea-n Gradina ! 🙂
    O zi faina, draga adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

  4. „București între 7.30 și 8.30” ? In nici un caz! Mi-am invatat lectia si atunci cand sunt nevoita sa ajung in capitala o fac la ore ceva mai linistite din punct de vedere al traficului(nu ca ar fi multe optiuni 😀 )
    Cat despre amigdala aia, bine ca mi-ai reamintit de ea, ca am de azi incolo pe cine da vina pentru iesirile mele mai putin orodoxe cand sunt la volan( nu, nu injur si nu tip, doar comentez ca apucata de una singura, cu geamurile bine inchise sa nu ma auda nimeni )
    Si chestia aia cu butonul pentru benzina, stai linistita, nu tine de culoarea parului. Ti-o spun eu care sunt bruneta de oaresce decenii 😀
    Seara frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile nu sunt permise.