Despre politețe și alte nimicuri

Mă uitam prin pozele vechi de familie, puține și îngălbenite, amintind de momente de prin anii ’60. O doamnă și un domn, impecabil de arătoși, la braț pe o Cale a Victoriei de promenadă duminicală, zâmbeau către aparatul de fotografiat. În plan secundar se zăresc alți domni și alte doamne, necunoscuți complet, martorii unor vremuri apuse, din pozele mele galbene. Trecând peste calitatea imaginii, nu pot să nu văd, ca trăsătură comună a fizionomiilor, un aer aristocratic, nobil, igienic. Nu regăsesc aerul ăsta desuet pe Calea Victoriei de azi, iar dacă fotograful de odinioară ar imortaliza un moment din anii noștri, cu siguranță aș decela ca trăsătură comună a fizionomiilor tușe căzute și crispate vorbind despre griji și nemulțumiri. Rareori regăsești fețe relaxate și pozitive, și atunci la persoane tinere și inocente. Ocazional mai poți vedea câte un bătrânel anacronic care, prin gesturi de o simplitate desăvârșită, respiră noblețe și aristocrație. Secretul este politețea, acest liant dintre oameni, care costă puțin și are beneficii nemăsurate: îți aduce mulțumire ție și celor din jur, creează respect, obligă la comportamente decente, face lumea mai frumoasă. Politețea este în pericol de dispariție, pornind de la formule simple precum ” te rog” și ” mulțumesc”, până la politețea dialogului, a respectului intimității, a respectului mediului înconjurător.

Dacă nu mă credeți puteți face un exercițiu simplu: căutați rapid sinonime pentru „politețe”, respectiv pentru „impolitețe”. Am găsit scormonind prin minte „bunăcuviință” și cam atât, în timp ce pentru ” impolitețe” îmi curg sinonimele șuvoi: mojicie, mârlănie, neamprostie, nesimțire, mitocănie și lista ar putea continua, apărând noi și noi sinonime pe măsura cererii lingvistice uriașe.

Dragi părinți, fiți politicoși în preajma copiilor voștri pentru că politețea se „fură” în primii ani de viață iar așchia nu sare niciodată departe de trunchi. Politețea nu e nicidecum un „nimic” ci e însuși diafanul nobil și simplu care îmbracă respectul ființei umane.

 

 

 

 

5 comentarii la „Despre politețe și alte nimicuri

  1. Educatia bunului simt, al politetei se sfarseste atunci cand un parinte (am vazut des in ultimul timp) spune : – dar lasa-l domnule sa aiva tupeu, ce vrei sa fie un pampalau?
    Despre ce educatie si politete putem vorbi cand atatia parinti folosesc cuvinte de drojdier de la bodega din coltul strazi convinsi ca : „oricum copiii aud afara injuraturi, lasa sa invete”
    Mame cu o anumita educatie, de la care ai astepta anumite maniere, isi scot si-si baga obiectul masculin de dimineata pana seara.
    Gandeste-te doar cum era privita o femeie in anii 60 care injura ca un birjar si cat de natural pare azi…
    Este trist, dar din pacate adevarat.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Toate aceste aspecte au la baza cazuistica, radacina raului universal, din care cresc spinii si maracinii perceptiei materialismului destructiv al fiintei rational-sentimentale,
    Viata rational-sentimentala, se conjuga dintotdeauna prin cele doua verbe esentiale: Être si Avoir. Omul lipsit de IUBIREA ABSOLUTA neconditionata, sacrificatoare, fara prejudecati, începe conjugarea cu Avoir, lasându-L pe Être pe planul secund, iar rezultatul este ceea ce vedem si traim azi pe Terra.

    O zi superba, draga adolescentarebela !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s