Patimile unui adolescent rebel

Îmi place să punctez momentele importante din viața mea și a familiei mele, astfel încât, peste ani, să îmi aduc aminte cu ușurință de evenimentele respective. Probabil, și din nevoia de excentricitate, mi-am dorit să punctez sărbătorile de anul acesta; e adevărat că fără voia mea, dar cu sigurantă nu le voi uita ușor. Excentricitatea mea se traduce printr-un abces dentar, acut și fără preaviz, care a început să își facă de cap în noaptea de înviere. Ar trebui să știți că excentricitatea are prețul ei; nu există în București vreun loc în care să se rezolve urgențe stomatologice în perioada sărbătorilor legale. Cel puțin eu nu am găsit, în afara facultății de stomatologie, pe care am scos-o din calcul datorită unei experiențe anterioare: aici am ajuns cu bărbatul meu acum niște ani, pentru o extracție dificilă. Mi-l aduc aminte ieșind din cabinet cu privirea rătăcită, cu sânge pe față și pe cămașă, cu gura strămbă din care îi curgea sânge și o bucată de limbă. Așa că am început să înghit diverse pilule, toate forte, să ajung în viață într-o zi de muncă, pentru toată lumea, implicit pentru stomatologi. Înghițeam un hap, răscoleam internetul, sunam la cabinete diverse de urgențe stomatologice nonstop, dar invariabil, la nonstop era închis. Văzând că soarta mi-e potrivnică și hapurile sunt înghițite într-un ritm neregulamentar am hotărât să iau taurul de coarne și să trec pe la facultate. Recunosc, am plecat de acasă cu inima îndoită și cu preconcepții. Știu din experiență că, dacă ești de serviciu în zile de sărbătoare nu înseamnă și că ai chef să fii acolo. Tot din experiență știu că gărzile sunt asigurate de medici mai mititei și mai nefericiți care nu se pot opune suficient, pentru că nimeni nu vrea să lucreze de sărbători. La facultate, destul de liber: vreo zece excentrici cu totul, cu dureri de dinți în zi de sărbătoare. Îmi vine repede rândul, mă vede doctorița cu accent de peste Prut, mă ciocăne nițeluș, suficient cât să mă gândesc la sinucidere, și îmi zice că măseaua de minte e de vină. I-am spus că mă doare măseaua de alături, ea – amabilă, eu- țâfnoasă și cu chef de plecat acasă. Lipsa de alternativă mă ținea pe loc. Radiografia a arătat abcesul care fuza în gingia mea și doctorița m-a convins să stau cuminte să mi-l dreneze: pac-pac, cinci minute, fără anestezie, dar și fără dureri, timp în care se discuta intens despre meniul mesei de sărbătoare. Și gata: a dispărut instantaneu durerea, iar doctorița lipsită de creditul meu de încredere a devenit salvatorul meu, unicul și neprețuitul. Mi-a venit s-o iau în brațe și s-o pup, dar m-am abținut cu decență. Doctorița de peste Prut, singura la lucru în tot Bucureștiul, amabilă și răbdătoare cu un pacient dificil, precum și o grozavă durere de dinți (comparabilă, se spune, cu durerile din naștere) nu vor fi uitate niciodată. Nici sărbătorile petrecute la facultatea de stomatologie.

Partea plină a paharului: în premieră, sărbătorile au trecut peste mine lăsându-mă cu un kilogram mai puțin, pentru că nu am putut decât să molfăi din când în când câte o bucată de oușor, pe care o împingeam nemestecată cu puțin iaurt, să nu îmi rămână în găt. Adevărat hipocaloric.

 

9 comentarii la „Patimile unui adolescent rebel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s