Arta de a fi victimă

Te și întrebi cum poate fi soarta atât de neprietenoasă cu ea, victima perfectă. E atât de slabă și de expusă încât nu te poți abține să nu îi dai o mână de ajutor, emoțional, financiar sau de altă natură, să îi rezolvi măcar o parte din sarcinile care ( e evident) îi depășesc posibilitățile. Lacrimile șuvoi nu se usucă niciodată pe obrazul victimei și, în mod pervers, îți trezesc sentimente de vinovăție pentru starea ta de bine. Încerci să cosmetizezi situația (parcă și ție ți-a mai fost soarta grea uneori) și, bineînțeles, îți arăți disponibilitatea pentru ajutorul de orice fel. Mâna întinsă este acceptată, și cealaltă mână e de folos, apoi îți dai seama că nici nu îți mai aparții. Nu știi exact când biata victimă te-a luat în posesie, ca un stăpân absolut, simți pericolul și vrei să faci un pas înapoi. Nu se mai poate, ești deja un teritoriu cucerit iar independența te costă exagerat de mult, preț plătit în alte șuvoaie de lacrimi și reproșuri sinuoase. Nu poți identifica momentul exact în care ai devenit vinovat, dar te simți execrabil și de nimic, pentru că victima perfectă îți simte slăbiciunile și jonglează delicat cu ele, punând expert degetul pe rană.  Poate totuși ai noroc și nu mai prezinți interes (bilă neagră pentru tine), caz în care victima perfectă își caută alt salvator potențial. Respiri ușurat și puțin jignit că nu mai ești demn să ajuți o biată victimă perfectă, auzi în urma ta că ești jalnic în a oferi ajutor; biata victimă nu îți mai răspunde la salut pentru că nu ai fost suficient de merituos. Nu-i nimic, ai timp să te regrupezi și să îți mai vezi și de viața ta din care ai cam lipsit în ultimul timp pentru că ai avut de semnat prezența în condica victimei. Îți lingi rănile și nu înțelegi cum biata victimă, printre lacrimi și lamentări, survolează facil obstacole în care tu te frângi. În ceasul din urmă ai un gând deștept și înțelegi (prea târziu) că victima perfectă este un agresor de cea mai bună calitate iar tu, fără lacrimi și lamentări, ești adevărata victimă. Poți să îți spui și prostul satului.

 

35 de comentarii la „Arta de a fi victimă

    • Să recunoaștem manipularea la timp cred că trebuie mai întâi să o practicăm, ceea ce se și întâmplă ( prin extrapolare- și educația este o formă de manipulare). Dar să îți atingi obiectivele prin victimizare și „tras sfori” poate fi chiar o strategie de succes . Mă revoltă că, în naivitatea mea, se întâmplă să mai pun umărul la succesul unor nonvalori. Cum spuneam… prostul satului.

      Apreciază

      • Mai există un aspect în relația victimă (presupusă, sau reală- din întâmplare sau cu intenția, premeditarea …răufăcătorullui ) care este evitată sau chiar urâtă de cel care se crede sau știe că răul s-a făcut din vina lui .O fi conștiința, rușinea sau mânia ? Ce situație paradoxală atunci când cineva se simte chinuit de o falsă victimă! .

        Apreciat de 1 persoană

  1. Aparentele întotdfeauna au înselat, însala si vor însela perceptiile simturilor primare relative, ale omului adamic, pamântesc, muritor, nascut din femeie, nemetamorfozat de „(re)nasterea din apa si Duh.”

    Apreciat de 1 persoană

  2. Este o dilema grea.
    Mi s-a intamplat sa incerc sa ajut si sa devin „prostul satului” asa cum bine spui.
    Dar imi este greu sa fac alegerea intre tarea asta si a asista nepasator.
    De cele mai multe ori ma gandesc la bunicul meu care-mi spunea, atunci cand treceam pe langa cineva pe ulitele satului, iar eu eram surprins ca eu il salut si cealalta persoana nu-mi raspundea:
    „nepoate, tu saluti pentru tine, nu pentru el”
    Pana la urma cine suntem noi sa judecam.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mai mult decat a fi o simpla metoda de manipulare, victimizarea formeaza un circuit, in care exista victima, presupusul abuzator care e peste tot si nu isi termina treaba niciodata, si, pozitia pe care ai descris-o, sa zicem “salvatorul”, care nici el nu isi termina treaba de ajutorare a victimei, aparent incapabila sa isi rezolve singura problemele, niciodata.

    Apreciat de 1 persoană

    • Si circuitul e intretinut de propriile noastre proiectii, vinovatii, esecuri , dorinte. Iar victimele chiar au nevoie de sustinere mare si de responsabilitate putina. Imi amintesc de mine intr-o pozitie de victima: nu voiam sa iau decizii si as fi preferat sa le ia altcineva in locul meu. Banuiesc ca in caz ca se dovedea o decizie proasta ma puteam dezice de ea. Iti scade respectul de sine si esti egocentric. Nu te simti prea bine, dar sa sacrifici persoane binevoitoare din jurul tau nu iti schimba starea emotionala, desi tu asta speri.

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu cred ca pentru multi victimizarea este o zona de comfort. Le-ar fi mai bine in afara ei, dar nu vor chip sa ajunga dincolo de ea, ei cred ca acolo e, de fapt, cel mai safe. Desigur ca daca nu o sa fim tu sau eu cei care dau apa la moara victimei, va cauta sa gaseasca pe altii. Dar ideea e ca noi, ca persoane, cand vedem ca cineva face pe victima, ar trebui sa renuntam sa ii acordam din energia noastra, nu numai ca ne face rau noua, dar nu ii face bine nici ei.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s