Moștenirea

Aveau o relație cu adevărat specială, așa cum sunt multe relații între tată și fiică. Fusese militar de carieră și găsise potrivit pentru fiica lui să o crească ostășește, cu obiective clare, răsfăț puțin și rigoare multă. Își petrecuse fata adolescența toată prin cămine și internate, să învețe să se descurce,după cum spunea bătrânul ostaș, dar mai ales să nu stea în calea fericirii pământești a părintelui său. Căci ostașului îi plăceau femeile și vinul; pe femei le lua de nevastă câte un an sau poate doi, le iubea până la epuizare, transformându-le în umbre firave lipsite de vlagă, le lăsa stafidite într-un colț de lume, asigurându-le întotdeauna un venit minimal compensator pentru tinerețile furate. Poate că scopul scuză mijlocul, pentru ca fata ostașului se făcuse o femeie care se descurca în viață, așa cum îi hărăzise taică-său, pe care îl iubea și îl detesta de la distanța pe care o nouă nevastă o impunea. Îi era rușine pentru pofta de viață a bătrânului care, între carafe de vin și lăutari, își trăia zgomotos o nouă dragoste, mai nebună decât toate. Bătrânul o luă și p-asta de nevastă, chiar dacă era mai tânără decât fiică-sa, o făcu stăpână peste acareturi și o iubi copleșitor cum numai el știa să iubească. Femeia începu să se împuțineze îngrijorător, începea deja să semene cu o umbră fără vlagă, dar tinerețea o făcea andurantă. Așa că, pentru prima și ultima oară în viață, bătrânul ostaș fu mai slab decât nevastă-sa și într-o dimineață binevoi să moară, fericit de dragoste și viață. Fiică-sa a încercat să plângă, dar nu prea a reușit, până la urmă toată lumea moare, nici taică-său nu era vreun nemuritor. Plânsul cel mare a venit, deloc liniștitor, când a aflat de testamentul bătrânului: toate nevestele moșteneau câte ceva, doar ei, sânge din sângele lui, nu îi lăsase nimic. A plâns, a blestemat, și-a scărpinat nevrotic pielea până la sânge: chiar nu a moștenit nimic. L-a urât pe bătrân cu ură adevărată și pură, căzând în cea mai mizerabilă mlaștină sentimentală. Trei zile. După care fiica ostașului și-a arătat în văzul lumii, arogant și superior, moștenirea de la taică-său: doi ochi negri smoliți, clipind des într-o direcție incertă, unde un bărbat încă nu știa că va fi iubit cu o dragoste copleșitoare, un an sau doi, și va fi transformat într-o umbră palidă, părăsită într-un colț de lume.

 

22 de comentarii la „Moștenirea

  1. Merci beaucoup, draga Rebela ! Doar bucurii, pace si fericire eterna, îti doresc din toata innima mea sincera, din ‘inima’ Alsaciei, alaturi de toti cei dragi Sufletului tau frumos !
    Numai de bine s-auzim, etern ca frati sa ne unim . Strânsi toti în jurul lui Hristos Isus,Etern vom fi vegheati de Cel Mângâietor de …sus !

    Apreciat de 1 persoană

    • Se spune că temperamentul îl moștenim de la părinți, precum și unele abilități speciale. Caracterul se formează în cursul vieții și mai poate compensa un temperament năvalnic. Dar el este tot acolo, chiar dacă noi îl ascundem și își pune amprenta pe tot ce facem. E o moștenire de care nu scăpăm, oricât ne-am strădui.

      Apreciat de 2 persoane

  2. In noaptea aceasta am luat o portie serioasa de „rebeliune”, ca sa ajung la zi :). M-am amuzat in coltul gurii cu batranul avocat, am ras de-a dreptul la sedinta de bloc, si m-am hlizit la clovn dar apoi am inghitit cu noduri fiindca am ajuns aici.
    Daca ai stii, cati demoni ai dezgropat cu aceasta „Mostenire”… Noapte buna, draga rebela! (Eu voi mai inghiti un pic cu noduri inainte sa adorm)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s