Șpagă, ciubuc, atenții, recompense

Aveam 18 ani, terminasem liceul de profil și, iată-mă cu serviciu, la spital. Erau anii 90, vremuri suprarealiste. Eram primul angajat nou într-un spital unde personalul nu mai fusese înnoit de decenii. Nu aveam colegi de vârsta mea și consideram, la acea vreme, că serviciul e o mare pedeapsă care avea totuși o parte bună, ce se traducea prin avans și lichidare. Colegii mei, în pragul pensiei, îmi priveau dezaprobator halatul scurt și pantofii sport și îmi repartizau salonul cu pacienți necăjiți. Nu mi-am dat seama singură, cineva mi-a atras atenția, dar oricum, nu mă deranja. Primeam salonul de unde nu se făcea ” șpagă”. Nici că îmi păsa, pe vremea aceea nu- mi păsa de nimic, iar serviciul era o necesitate secundară, eu fiind ocupată primordial cu timpul liber. Totuși, dacă tot trebuia să vin la serviciu, mi-am dat seama relativ repede, că e mai bine să îți faci treaba. Și mi-o făceam, cu voie bună și multă veselie, pentru că altfel, bunăoară încruntată și gravă, nu reușeam să fiu. Și într-o dimineață, în salonul necăjiților, mă aștepta pe masa de tratament un ness bine frecat, iar în buzunarul halatului de molton, o pungă de alune. Nu știam de unde au apărut, dar gestul mi-a plăcut. Trăiam inocența zorilor „șpăgii” din viața mea. Apoi a apărut, fix în salonul de necăjiți, un tânăr afacerist ce importa frigidere, cu nevastă, amantă, secretară și am fost repartizată în altă parte. Doar vreo trei zile, după care mi-am primit salonul înapoi: tânărul era plin de pretenții și ifose, ciufut și zgârcit. Era, cu adevărat, greu de înghițit chiar și cu lămâie și mă hărțuia continuu, la un loc cu nevasta, amanta și secretara. Îmi aduc aminte că i-am spus, cu nonșalanța vârstei, că e cel mai antipatic om pe care l-am văzut vreodată și că sper totuși să îi asigur un confort oarecare, dar să îmi dea răgaz să respir că mă lasă nervii și ne luăm de păr. Nu ne-am luat de păr și ne-am înțeles binișor. La plecare mi-a mulțumit și mi-a dat un plic. Primul plic, pe care l-am primit stânjenită, roșind până în vãrful urechilor. M-am dus în cabinet și am scos pe birou conținutul plicului: depășea valoarea salariului meu de atunci. Colega în prag de pensie, cu părul grizonat și permanent, nu a reușit decât să își tremure puțin zulufii, să se îngălbenească și, puțin, să se înverzească și să iasă pe ușă, revenind cu altă colegă. Am întins iar „șpaga”, am numărat și am sortat bani sub ochii asistenței, care se îngălbenea și înverzea. Am fost cu „șpaga” vreo patru zile la mare, unde îmi aduc aminte că am cheltuit ultimul sfanț pe bere și înghețată la cornet.

Lucrurile s-au mai nuanțat, vremurile s-au mai schimbat. Grup mare, tocând subiecte diverse. Eu- în grup. Subiect fierbinte-șpaga. Ca un cunoscător ce sunt, m-am trezit spunând că șpaga e foarte mișto. Ochi exoftalmiați, furculițe oprite la jumătatea drumului către gură, priviri critice către mine, șuvoi de anatemizări: cum, tu iei șpagă? Dormi bine noaptea? Nu te simți umilită? Iar eu, cu onestitate susțin și acum, că „șpaga” pe care nu am solicitat-o niciodată mă distrează grozav, îmi dă un somn benefic și nu mă umilește decât dacă e prea mică. Dar ce să vezi, tot grupul, ins cu ins, se jură că dacă ar fi în locul meu, ar refuza, ar chema poliția sau i-ar da nefericitului cu plicul în cap. Micul secret e, că în timp ce oamenii îmi prezentau la un pahar de vorbă veritabilele principii etice, schimbau nuanțe galbene și verzui, amintindu-mi de vremuri trecute în care, cu gura până la urechi, provocam revărsări biliare în fluxul sangvin al unor colege în prag de pensie.

Una peste alta, se pare că în această țară principială, am rămas ultimul om care consideră că „șpaga” este mișto.

58 de comentarii la „Șpagă, ciubuc, atenții, recompense

  1. Da, nu e ca și când ei n-ar primi șpagă, dar n-au curajul s-o spună cu voce tare, iar dacă o cer, să le fie rușine, tot respectul pentru ce ai scris. Am avut de-a face cu medici din ambele categorii (cu mențiunea că cei care nu cer sunt pe cale de dispariție… sau erau încă pe cale, ultima dată când am mai avut nevoie de îngrijiri). 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • În curând sper că nu va mai pretinde nimeni. Mie, în calitate de pacient, nu mi s-a cerut niciodată, dar s-a bătut nițeluș șaua cât să îmi dau seama despre ce e vorba. Spun că nu va mai cere nimeni pentru că gestul se pedepsește cu închisoare. Acum chiar au crescut salariile în sănătate și ar fi urât să pretinzi. Dar năravurile nu prea trec.

      Apreciat de 3 persoane

      • Din păcate eu nu pot fi optimist. Vorba ta, năravurile nu prea trec.
        Eu n-am fost băgat în seamă în salon, după internare, din cauză că n-am dat şpagă. Nici nu mi se întorcea salutul. Aveam 35 de kilograme şi fusesem diagnosticat cu colită ulcerohemoragică şi cu sideremie periculis de mult sub prag… aveam 24 de ani. În fine, am mai avut experiente asemanatoare cu medici asemenea si incerc sa nu pierd orice speranta in sistemul medical, dar gustul amar va ramane mult timp de acum incolo.
        Frumos sa vad că există şi doctori verticali care nu au uitat de jurământul lui Hipocrate. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

      • Sînt convins, și totuși, ai trecut și peste asta și ai rămas Om. Nu mulți reușesc. Degradarea vine de ambele părți când e să vină.
        Uite, pentru astfel de doctori simt că încă e ok când nu-ți iese să fii sănătos.
        Așa ca tine și ca domnul de jos

        Apreciat de 1 persoană

      • Încă o dată, sunt convinsă că lucrurile merg spre bine, în sensul că „șpaga” va fi eradicată. Lucrurile vor fi foarte transparente. De asemenea cred că sănătatea va fi foarte scumpă, la vedere cu factură și nu oricine și-o va permite. Mulțumesc pentru atitudinea conciliantă, nu am crezut că voi atinge atâtea corzi emoționale.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Am devenit nostalgica… Pentru ca par a fi parte a povestii descrise ( prin 90′ terminasem si eu tot un liceu de specialitate si semnasem primul contract de munca in Valea Jiului), dar si pentru ca am „gustat” din beneficiile asa zisei „spagi”. Culmea este ca, lucrand in alta tara, in alt sistem, „spaga” descrisa de tine are alt nume. Se numeste recunostinta, sau ceva asemanator, dar niciodata Spaga. Este ceva ce vine din dorinta pacientului de a-si exprima multumirea pentru serviciul primit. O doamna pensionara, de exemplu, in Uricani, dupa ce ii facusem un tratament, imi aducea mereu ciorba calda si gogosi. Stia ca eram cazata in incinta spitalului. Tot de la o pacienta, am primit, tot la finalul tratamentului, o rochie de gala, pe care ea o primise din America ( pe vremea aceea era wow!) dar nu ii era potrivita. In schimb, niciodata nu am cerut absolut nimic de la nimeni, pentru a beneficia de ingrijire. Aici facem diferenta. Si nu de multe ori am auzit pacienti plangandu-se, cu ipocrizie, ca trebuie sa aduci asistentei ceva ca sa te bage in seama. Generalizarea aceasta ne-a facut, si inca ne face, mult prea mult rau. Ma bucur mult ca ai pus in discutie „Spaga” din alt unghi de vedere/ intelegere.

    Apreciat de 5 persoane

  3. Am o singura problema de fapt sunt două: 1. de unde sa stie pacientul ca dumneata il vezi la fel pe cel care da ca si pe cel care nu da? Colegii de salon îi spun doar ca primesti ca atat au aflat si ei (asta se află ca si de cel care nu primeste)
    2. De unde stii dumneata cu ce efort a adunat el banii aia pusi in plic?

    Apreciat de 1 persoană

    • 1. De obicei se vede cu ochiul liber. 2 Nu știu cu ce efort a adunat banii, dar e liber să nu-mi dea, cum se întâmplă de regulă, dat fiind că se vede cu ochiul liber că nu e o problemă asta. Pe cei care pretind și pe care îi detest îi vezi de la prima întâlnire: sunt neplăcuți, falși și …pur și simplu știi.

      Apreciat de 2 persoane

      • Na ja eu mi-s mai redus mintal nu-mi dau seama care așteaptă si care nu asteapta!
        Asta cu” este liber sa nu dea” seamănă cu libertatea mea de am-mi cauta dreptatea la servici prin tribunal sau un alt servici!🤣 Și cum fiecare ne știm mai bine situatia libertatea devine nelibertate practic deși ea teoretic sta in picioare!

        Apreciat de 1 persoană

      • Așa e. Pentru dumneavoastră, in mod special, o situație din viața mea: o bătrână, mică, slabă și zbârcită, semănând leit cu mamai-mea, plângea pe la ușa reanimării că nu și-a văzut moșul, pacient la noi. Deși nu era ora de vizită, am luat-o pe sus să îi arăt moșul viu și am scos-o tot pe sus, spunându-i că avem grijă de omul ei. Bătrâna s-a căutat de niște bani și mi i-a dat. De la ea chiar nu puteam să iau, era bunică-mea întreagă, am refuzat-o frumos (lasă, mămico, mai bine îi iei mâine lu’ tataie ceva de banii ăștia), și atunci s-a pus bătrâna pe plâns cu sughițuri. Adică, nu vreau să primesc pentru că moșul era prea grav. Și atunci…am luat.

        Apreciat de 1 persoană

    • Imi permit sa intervin in discutie, dat fiind ca am fost pe acolo. Precum spuneam mai inainte, am auzit pacienti plangandu-se in sala de asteptare ca musai trebuie sa ii dai si asistentei. Personal m-am simtit jignita. Apoi mi s-a intamplat uneori ca pacientii sa actioneze putin agresiv, parerea mea, azvarlindu-mi sub nas, cu naduf, cu ipocrizie sau pur si simplu cu un zambet fals, o suma de bani ori diverse obiecte. Le-am refuzat categoric. Cineva insista cu ciuda: „Trebuie sa ii iei (banii) pentru ca vreau un scan bun.” I-am raspuns ca eu imi fac oricum treaba, fara banii ei. Bun, acum sa punem putin degetul pe rana. De ce nu se vorbeste si despre personalul sanitar care isi face constiincios treaba? Si de felul uneori mizerabil in care sunt tratati. Toata lumea arata cu degetul si da sentinte. S-a cam pus eticheta aceasta, din pacate: pacientul este un sfant iar personalul sanitar este un monstru. Eu nu contest faptul ca sunt si cazuri triste dar asta nu inseamna ca toti suntem in aceeasi oala.
      Dar sa revin la intrebarea pe care ati adus-o: pacientul, in primul rand, ar trebui sa aiba decenta sa nu „sara” in gatul meu cu banii. Sa vada intai cum este tratat. Iar apoi sa emita judecati. Ceea ce, din fericire, se mai intampla. La final, ne luam la revedere si ne strangem mainile. Nimeni nu ii este dator nimanui. Nu i-am cerut nimic, doar i-am daruit: empatie, afectiune, grija. [Si ca sa fac o complatare, toate astea seaca oarecum de energie, dar asta este alta problema, plus ca nu intra in nota de plata a pacientului.] Daca vrea sa isi arate intr-un fel recunostiinta, aceasta este la libera lui alegere. Sper ca nu am fost suparatoare prin comentariul meu, am vrut doar sa accentuez putin nuantele.

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu nu pot sa gandesc decat prin prisma mea. Un serviciu este recompensat cu un salariu si cu mulțumirea de a fi facut un lucru de calitate. Salariu poate fi prea mic dar asta nu-i vina bolnavului. In momentul cand esti bolnav dorești ce-i mai bun ca sa te vindeci. Pentru a obține ce-i mai bun in Romania trebuie dat ciubuc, mita, uns. Asa a fost cand am plecat eu si se pare că a rămas! Indiferent ca asistenta/medicul așteaptă plicul sau nu, bolnavul de frica ca nu primește șansa maxima, o sa sara cu banii, ca-i are sau nu! Este presiunea societății asupra individului la nivel de salon! DAR NU ESTE NORMAL SI NU ESTE CORECT SI NU ESTE BINE oricum am intoarce-o! Una este o ciocolată , un pachet de cafea, o sticlă de vin și cu totul altceva plicul.
        Și că sa închei, nimeni din cei care iau plicul nu are voie să se plângă de politicienii noștrii corupți! Diferenta este de continutul plicului si de posibilitatea de a baga in buzunar un plic mai gros! Nimeni din cei care iau plicul si din „fanii” lor nu au dreptul sa viseze la o alta Romanie! Schimbarea incepe de la fiecare!
        Imi pare rau ca fac notă discordanta si ca supăr pe mulți, dar am obligația fata de conștiință mea de a spune la negru negru!

        Apreciat de 1 persoană

  4. E jenanta povestea ta. E jenant ca îți este apreciată sinceritatea de cațiva pe care îi ştiu din blogosfera şi îi credeam altfel. Sunt jenante motivele pe care le invoci pentru a justifica un gest absolut mizerabil. Sper că măcar bătranului ăla i-ai asigurat pamperşii şi nişte cearceafuri curate. Sau serviciile astea erau asigurate de infirmiere?

    Apreciat de 2 persoane

    • Îmi era dor de tine. Vreau să faci un exercițiu de imaginație: ești la tine la birou; vine un x și, pentru munca ta obișnuită și altceva nimic, îți zice: dragul meu, îmi place cum ai lucrat azi, mi-ai adus un beneficiu și, iată, punga asta cu bani e recompensa ta! Poate vei refuza, poate nu.. Nu am pretins niciodată nimic, nu am făcut servicii suplimentare, nu consider șpaga morală. Spun doar că șpaga e mișto.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Mi-ai fi fost de la început simpatica, însa în urma acestui articol, mi-ai devenit chiar draga,constatând cu bucurie, ca nu m-a înselat intuitia, urmarindu-ti si citindu-ti articolele. Ma bucura sincer sa cunosc astfel de Oameni deschisi spre semenii lor, o specie rara,pe cale de disparitie
    Pe lânga multe alte calitati feminine, sinceritatea ta m-a surprins placut. Întotdeauna mi-au placut Sufletele rebele, deschise, oneste, sincere, si iubitoare de semeni, indiferent de starea si pozitia lor sociala, si/sau IQ-ul lor, considerându-le specifice doar „sângelui albastru” nobiliar. Felicitari, Om frumos !
    O seara binecuvântata, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că, fără să vreau, mi-am pus o pălărie prea mare. Nu neg că e și incitant. Am realizat prea târziu că e un subiect fierbinte. Am fost azi-noapte de serviciu și când sunt obosită îmi scade binișor cenzura. Am obsevat că după turele de noapte am inspirație pentru postări ce nasc controverse.

      Apreciat de 1 persoană

      • o avea probabil legătură cu serotonina, care nu mai știu dacă scade sau crește în lipsa somnului, sau cu vreun alt hormon. deci ai în apărarea ta un alibi puternic, de natură fiziologică :))

        Apreciat de 1 persoană

  6. Ești funny cum povestești, însă cred totuși că șpaga nu ar trebui să existe. Așa, ușurel privit, cu umor pare ok, însă faptul că, până și aici pe blog, lumea vede acest fenomen atât de lejer, ca pe o normalitate, demonstrează că nu se va schimba nimic la noi, la români.
    Când trăiam în România mă treceau toate apele când trebuia să dau șpagă. Îmi era atât de rușine… nu știam cum să o fac și-mi imaginam că celălalt se simte prost să ia ceva de la mine.
    În iarnă am fost în Ro, au avut părinții mei probleme, în fine, am scris la vremea respectivă despre niște experiențe în spital care m-au marcat. Știi de ce? Pentru că, deși în sistemul de sănătate sunt oameni minunați care își fac extraordinar treaba, sunt puși în umbră de personajul acela care sub vraja a zece lei se transformă din vrăjitoare în zâna bună. Am scris despre asta un articol: „Hârtie igienică și zece lei”, că au fost cele mai necesare hârtii la spital, la Cluj (un spital de cinci stele de altfel).
    Nu vreau să fac politică și nu judec pe nimeni și în nici un caz nu aș vrea să te superi pe mine, însă cunosc și reversul medaliei. Trăiesc în Canada din 2001 și am avut experiențe medicale și aici unde nu există șpagă nici la doctor, nici la asistentă și nici la portar.

    Faptul că se dă șpagă nu e ok. Da, unele persoane acceptă ca un dar, însă se creează gelozii, așa cum spui chiar și tu. Un pacient, care ție îți dă, pentru că îi ești simpatică și te iubește pentru felul în care te comporți cu el, s-ar putea să sufere, nedreptățit poate de colega geloasă pe care nu o tratează la fel de generos. Apoi gândește-te la pacienții săraci care nu au de unde să dea și tremură inima în ei de teama că nu vor fi tratați cum trebuie, văzând că alții dau și ei nu pot.

    Apreciat de 1 persoană

  7. nu e nici rea nici buna șpaga. Dar face bine cand e meritata cu varf si indesat. Am intalnit medici care au luat spaga pe care o merita 100% rezidentul. Tocmai medicul care zicea ca el ca sef daca i-ar prinde pe colegii lui i-ar da afara 🙂 nah . sinceritate , nu ?

    Apreciat de 1 persoană

  8. M-am întristat să văd că a apărut o eroare pe blog şi nu a funcţionat butonul de reply sub comentarii. Asta vreau să cred. Sunt proastă de încrezătoare-n nişte oameni despre care mi-am făcut o anumită imagine şi nu pot accepta ideea că ar fi fost vorba despre altceva. Scuză-mi intervenţia, chiar am un gust tare amar, altfel aş fi tăcut cu durerea aia proverbială. Dar nu am putut.
    Şi ştiu că nu înţelegi despre ce eroare vorbesc, n-ai cum, vorbesc în dode. Stai liniştită, blogul funcţionează perfect. 😉

    Apreciază

  9. Mie imi era rusine de imi venea sa plang, cand ma vedeam nevoita sa dau spaga. Tremura inima in mine. Mi se pare un gest injositor. Spaga am dat cand am fost tanara, sub influenta vechilor generatii care stiau ca „asa se face”.
    Nu judec pe nimeni, doar pe mine.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Nu, șpaga nu e mișto, indiferent de cum ai privi-o. Pacientul/aparținătorul nu dă șpagă în spital ca să fie tratat cu mai multă atenție, ci ca să fie băgat în seamă. Și nu se gândește la salariile personalului medical – mici sau mari, ci la siguranța lui.
    Da, un buchet de flori, un carton de prăjituri, o sticlă de vin bun – astea sunt atenții mișto (deși uneori costă mai mult decât ce-ar fi pus în plic), dar bani, cu sau fără plic… nu. Asta cred eu. Ceea ce nu înseamnă că nu m-am conformat, în calitate de aparținător, modelului universal. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s