…De vis…

Nu avea prea multă școală, dar îi era suficientă școala vieții, care o învățase lucruri elementare, simple, ce duceau mereu la finalitatea așteptată: să fie curată, să tacă atunci când trebuie, să plece capul în fața celor puternici, să se urce pe cei slabi. Și cel mai important lucru pe care îl învățase era că vei dormi așa cum îți vei așterne, filosofie tradusă în concretețea unor relații folositoare pe care le activa fără prea multe stânjeneli în cazuri de necesitate. Îi plăcuseră și bărbații, aleși pe sprânceană, în funcție de nevoile momentului, fără să se lege prea mult la cap și fără să își facă planuri ce nu se vor îndeplini. A trecut frumos prin viață, apretată și cochetă, tăcând sau sudălmăind, nu mai contează; ideea e că a trecut. Nu știe nici ea cum a ajuns la pensie, prea devreme pentru potențialul ei social și pentru bagajul de subtilități relaționale dobândit în școala vieții. Dar femeia nu se lăsă doborâtă de ieșirea la pensie, ci își puse la bătaie abilitatea ei cea mai de preț: capacitatea de a se adapta. Nici nu i-a fost prea greu pentru că în jurul ei începuseră să cadă ca muștele, după suferințe lungi sau tam-nesam, fără avertisment. Nu rata nicio înmormântare din cartier, chit că nu schimbase niciodată vreo vorbă cu protagonistul principal: înmormântarea îi încărca bateriile pentru o săptămână cel puțin, găsind loc bun în coada cortegiului funerar, acolo unde fiecare vorbește de ale lui, se râde pe înfundate și se clevetește pe îndelete. Florile, coroanele, văduva, mașina mortuară, ținuta vestimentară a răposatului, expresia facială a nefericitului o țineau implicată într-o viață socială activă și asta era tot ce conta. Ultima înmormântare la care a mers, apretată și cochetă ca de obicei, i-a lăsat apă în gură: pălării cu voaletă neagră, mașină neagră lucioasă, prosoape de bumbac din cele bune care absorb bine, alai funebru lung, șapte popi care au slujit la groapă, mormânt pe aleea principală din cimitir, marșul funebru în surdină, pomana într-un local drăguț, cu pachet pentru acasă, fără să se zgârcească la nuca din colivă. Femeia nu avu timp de cleveteală pentru că un gând nou îi încolți în minte, un gând suficient să o țină vie mulți ani de acum încolo: și-ar dori și ea o ceremonie așa frumoasă și elegantă. …O înmormântare de vis…

 

 

 

14 comentarii la „…De vis…

  1. Oameni asupriti de propria lor viata banala , dureros de singuri si nadajduind disperat si continuu , isi fac un ideal din sansa de a dovedi ca sunt capabili sa-si depaseasca propria conditie , de a fi recunoscuti si ei ca „oameni” . Marcati de monotonie si insignifianta , acestia isi gasesc suprema demnitate in propria lor moarte , asociata cu acea fastuoasa ceremonie funerara . Citind articolul , mi-am amintit de nuvela lui Titus Popovici , „Moartea lui Ipu” , in care tragicul si comicul se ingemaneaza pe taramul vietii si al mortii . Facandu-si chiar o repetitie a propriei inmormantari , Ipu a avut marea revelatie de a fi considerat si el „om” in marele angrenaj al promiscuitatii din jur . Felicitari pentru articol . Succes pe mai departe !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s