Mame și tați. Implicații lingvistice

Acesta este un studiu empiric, realizat într-o efuziune intelectuală de trei cercetători conjuncturali, la o cană de ceai fierbinte, ajustat corespunzător cu rom. Cercetarea a pornit de la faptul cert că pe certificatul de naștere al copilului mama e mereu prezentă, purtând evident un nume, în timp ce la numele tatălui poate apărea, accidental, o linie lipsită de substanță. Apoi, vine vremea când copilul, odată cu exersarea primelor sunete, va pronunța clar „ta-ta-ta”, în ciuda faptului că mama stă aplecată cu orele asupra bebelușului, rostind compulsiv cu mimica exagerată „ma-ma”. Este momentul când tatăl biologic se umflă în pene, neștiind că în dezvoltarea ontogenetică sunetul „t” apare primul, adică este mai ușor de pronunțat. De aici mai departe, tatăl se stabilizează la termenul de „tată”, în timp ce mama devine cvasiprezentă în dezvoltarea lingvistică a copilului, în sintagme complexe cu înțelesuri multiple. Astfel, copilul va înțelege semnificații adânci, cum că e de rău când auzi „du-te-n mă-ta”, că e departe când auzi de „mama naibii” sau că o persoană e urâtă ca „muma pădurii”. Mama e prezentă lingvistic și ca o garanție supremă a cuvântului dat, „să moară mama dacă nu e așa cum spun”, sau ca o măsură a unei dureri greu măsurabile: „au, mama mea”.  În plus, organele sexuale ale mamei, dar și arborele genealogic matern sunt des întâlnite în vorbirea curentă, în timp ce tatăl scapă mereu cu fața, dosul, neamurile intacte. Cercetarea relevă că tatăl nu e niciodată prezent în momente importante, cel puțin la nivel lingvistic și până acum nu am auzit niciodată expresii precum „vai de tatăl meu”, „tată, ce frumoasă e” sau, doamne-ferește, „să moară tata”. Concluzia evidentă a studiului este că mama, ca o compensare a faptului că poartă în pântec nouă luni copilul, va fi prezentă permanent în viața pruncului și apoi a adultului, pigmentându-i vocabularul activ în funcție de posibilitățile fiecăruia. Întrebarea care se pune, puțin critic, este unde este tatăl în toată această poveste. Studiul nu ar fi corect dacă nu am aminti că tatăl se regăsește, anihilând toate golurile concrete, în sintagma ” în numele tatălui..”, cu rezonanțe sacre incontestabile, lăsând mult în urmă pe mama cea des întâlnită în cotidianul prea puțin abstract.

Și atunci, unde mama mă-sii e dreptatea?

Reclame

24 de gânduri despre &8222;Mame și tați. Implicații lingvistice&8221;

  1. Ne cunoastem si le recunoastem usor pe mamele biologice, pe mamele regilor, ale marilor revolutionari, ale marilor genii din toate domeniile, si ai eroilor legendari. Oare cine o cunoaste pe „mama dracului” ?! 🙂 Dracul fiind asociat cu Lucifer (îngerul rebel cazut din cer, potrivnicul lui Dumnezeu, purtator de lumina) cred ca „mama” lui, trebuie sa fie extrem de frumoasa si luminoasa, chiar mai mult decât fiul ei, zic si eu ! 🙂 🙂
    O seara sublima, plina de Lumina, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mama și tata trebuie să găsească armonia cuplului, abia atunci se nasc prunci luminoși. Toată dizarmonia prezentată, vorbe sau fapte, sunt de fapt exprimări care nu se bazează pe respect. Primul cuvânt pe care ar trebui să-l învățăm, nu-i nici mama și nici tata, e ,,respect”. Se pronunță greu, dar nu imposibil.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s