Proză scurtă. Exercițiu

O adusese de la spital într-o zi de miercuri și a știut încă din acea miercuri că viața lui va curge altfel decât își dorea. O putea citi în ochii ei atunci când își strângea într-un sac hainele de gravidă, cu gesturi sigure, fără urmă de ezitare. Nu au deschis subiectul, nici atunci și nici mai târziu, ci au continuat să facă lucrurile ca și cum ea nu a fost vreodată gravidă: își vedea de contabilitatea ei, cu ochelarii pe vârful nasului și cu un creion ascuțit frecat între degete, notând uneori câte un semn pe hârtie. Nu mai făcea târguielile pe care le făcea înainte, când voia să-i facă lui surpriză cu o cină exotică. Se întâmpla să gătească el, cu succes discutabil, dar ea mânca inert, fără poftă și fără comentarii. Cinele, altădată vesele și lungi, stropite cu vin și voie bună, aduceau cu ele teroarea tăcerii, în care puteai auzi reproșurile nerostite. El putea auzi cum ea îl învinovățea că nu fusese acolo atunci când începuseră contracțiile și că, singură acasă, fusese nevoită să cheme ambulanța. Ea putea descifra, printre rare zgomote de furculițe lovite de farfurie, reproșul lui pentru neputința de a-i naște copilul viu, în ciuda coapselor largi, promițătoare de fertilitate. Și atunci, nemaisuportând tăcerea aceea densă, el a inventat jocul: în timpul cinei își puteau spune un lucru pe care, în mod obișnuit, l-ar ține secret. Văzu în ochii femeii o umbră de interes și cina a fost mai animată, lipsită de teroarea aceea înnebunitoare. Ea îi spuse că nu o putea suferi pe maică-sa, iar el – că ieșise la o cafea cu o colegă de birou și i s-a părut plăcut. S-au privit în ochi cum nu o mai făcuseră de mult și s-au ridicat de la masă preocupați să-și ascundă rănile proaspete. În seara următoare, ea a pregătit cina, nerăbdătoare să continue jocul: ea i-a spus că a început să semene cu un bărbat ridicol în dorința lui de a rămâne tânăr, cu tricourile alea strâmte și cu gel în păr. El, roșind puțin, i-a spus că habar nu are cum să facă un bărbat fericit, ba, dimpotrivă, ar putea face reclamă pentru abstinența veșnică. Și-au mulțumit pentru cină și au mers la culcare rumegând runda următoare a jocului.  Seara următoare îi găsi proaspeți, aranjați ca pentru o masă în oraș, iar ea reuși să îl uimească cu una din rețetele ei exotice. Ea îi spuse rar, gustând din savoarea propriilor cuvinte, că nu îl mai poate vedea în ochi și că îl urăște de moarte. El, demn și livid, îi spuse că devenise o străină, ce nu avea nimic în comun cu nevasta lui, pe care încă și-o amintește cum îl petrecea până la ușă, zglobie și agilă, purtându-și mândră povara iubită sub sâni. Aceasta a fost clipa când jocul s-a frânt, rupând zăgazul unor lacrimi neplânse și cei doi au plâns mult, strânși într-o îmbrățișare ce le amintea de vremuri uitate, prin care treceau împreună, într-o intimitate irepetabilă.

39 de comentarii la „Proză scurtă. Exercițiu

  1. O evidenta si îngrijoratoare realitate generalizata, a familiei moderne contemporane, care tinde spre pierderea identitatii pragmatice originale, transformând-o din „celula” de baza a societatii, într-un produs comercial, tranzactionat de catre liderii sistemului „omului faradelegii” (Antichrist), la bursele internationale dirijate si controlate de dumnezeul acestui sistem înselator,”Mamona”,imitatorul, falsificatorul, distrugatorul si consumatorul de Suflete inocente, imature, inconstiente, lipsite de Adevarul Absolut, Atemporal Eliberator…*HRISTOS*.
    O zi cu Soare în Suflet, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Foarte inspirat titlul. Sugereaza destul de clar ca ceea ce ofera continutul este literatura, adica un fragment de realitate extras din haosul universal si ordonat, cu sens (si common sense) de catre autor(oare), dandu-i-se ordine, logica, credibilitate deterministica… plauzibilitate… toate ingaduindu-i cititorului sa gaseasca intelesul lucrurilor de-a fir a paa si sa accepte emotia, in mod firesc, natural, sa vibreze el insusi citind si regasindu-se cumva compatibil cu povestea. O poveste extrem de optimista si organizata ca orice literatura care se respecta. In prozaica realitate (absolut deloc literara) viata este insa cu totul altfel, intamplarile incadrandu-se in haosul universal, fara nicio logica, fara nicio explicatie, fara sens, oamenii ne avand nevoie de drame clare (precum pierdera unui copil) pentru a ajuge inevitabil la ura si insuportabilitate… Desigur ca redarea unui asemenea intampalari din realitate in literatura n-ar avea niciun sens, autorii ca si cititorii (sclavi inexorabili ai ideii de ordine, de sens, de logica) preferand sa aleaga cazurile particulare carora li se poate asocia un sens, o directie, o solutie… Eroii povestirii de mai sus isi pot inchipui ca sursa raului care i-a cuprins rezida in tragica intamplare de a-si fi pierdut un copil, ceea ce le da iluzia ca ar cunoaste natura problemei care devine astfel abordabila, rezolvabila, Ceea ce nu stiu ei (bravo lor si autoarei) este ca sentimentele negative care-i anima, rasarite (vai) din iubire, intoarsa pe dos mai apoi, n-au nicio legatura cu tragica moarte a unui bebelus, fiind o simpla chestie care tine de natura si de conditia umana. Care este.

    Apreciat de 1 persoană

    • În haosul realității noastre există totuși puțină ordine ( browniană pesemne), în sensul că ce se naște trebuie să și moară. Inclusiv sentimentele: se constituie, se consolidează, se dezintegrează. E greu să îți asumi acest proces, dar dacă îl ignori nu înseamnă că nu există. Vezi ce ușor se transformă iubirea în ură: sentimentul e dus de mult, dar ne place povestea. Nu e nevoie de drame, lucrurile se întâmplă natural.

      Apreciat de 2 persoane

      • „Ordine browniana” ?! draguta tentativa de oximoron…

        As indrazni sa spun ca ordinea poate exista exclusiv intr-un spatiu finit (cum este spatiul literaral al unei proze; poate fi si roman fluviu), limitat, relativ la acel spatiu… in infinit nu exista nicio ordine, ma rog nicio ordine acesibila noua muritorilor… de aceea in realitatea (neliterara) nu putem detecta realmente ordine, sens, si nu merita sa ne asteptam la asa ceva decat daca suntem pregatiti sa suferim din greu pentru nimic. O chestie in stricta relatie cu alt termen vag: „speranta” (aia care moare ultima)…

        Nu cred ca inteleg exact cum anume s-ar putea face „asumarea acelui proces” (sau „ne-asumarea”). Probabil ca ar fi fiind vorba mai degraba (eventual) de „acceptarea” decat de „asumarea”. Cat priveste naturaletea cu care se intampla lucrurile, fuck it. Nu suntem aici pentru a accepta naturalul, ci pentru al transforma, sau macar ajusta cat de cat, pe ici pe colea si anume prin puntele esentiale… Zic si eu, nu dau cu parul.

        Apreciat de 1 persoană

      • Faptul că poți anticipa evenimente în jocul ăsta cu miză nulă, de-l numim viață, e un semn că oarecare ordine ar exista. Că suntem dispuși să nu o vedem (sperând poate altceva; speranța- binecuvântare sau blestem) e altceva. Și cred că poți să ajustezi naturalul doar cu prețul unui efort prea mare: e ca și cum te-ai strădui să fii altcineva. Na…că m-ai băgat într-o pasă nihilistă…

        Apreciat de 1 persoană

      • Exista anticipare fara premeditare? (Nu insist, o las retorica…)

        Pai tocmai asta e problema ca nu, nu putem anticipa… decat vreo cateva lucruri… si nici cu alea nu facem mare branza ca le anticipam degeaba intrucat stim „cå”, nu stim cum si cand decat cand oricum nu mai (prea) conteaza… iar pe celelalte (alea despre care este vorba aci) nu le putem anticipa catusi de putin, doar asa uitandu-ne la ce li s-o fi intamplat unora si altora de prin cruda realitate sau de prin literature, caci vai, acolo avem la dispozitie toata gama… Anticiparea pe variante (om pati aia, sau aia sau ailalta), fiind nepractica… Nici macar orbii sau vizionarii care nu vad (anticipeaza) decat o singura alternativa si taman aia li se si intampla (a dracului fatalitate) si tot n-or fi in stare de resemnarea pe care o sugerezi (aluziv si terapeutic)… Ceilalti nici atata..

        Oricum suntem mereu si mereu altcineva… Drama este cand altcineva-ul nostru cu mai e compatibil cu altcineva-ul celuilalt, si cand treaba asta pe unul il lasa rece, iar pe celalalt dimpotriva… Nu stiu daca eu sunt responsabil de bagarea in pasa nihilista, sau propia ta luciditate… cata luciditate atata suferinta… zice-se… Bine ca nici accesele astea de luciditate nu pot dura prea mult si ne revenim intotdeauna la starea de fericita inconstienta, in care sa zburdam veseli bucarandu-ne de a fi, pentru nimica… ceea ce iti doresc desigur si tie si si cititorilor „nostri”.

        Apreciat de 2 persoane

  3. Jocurile dintre Lumina alb-stralucitoare absoluta si umbrele transformate în culori calde si reci, de catre prisma Pi-ra-mi-dei „mortilor vii” atei idolatri, proiectate holografic pe pânze albe sau pereti varuiti în alb, induc stari si sentimente confuze, tinând perceptia ratiuneii omului nemetamorfozat, într-o obscuritate a falselor aparente viu colorate, înselatoare, atragatoare, artificiale, imitatoare distrugatpare a perceptiei Luminii Abolute, Adevarate,atemporale, eliberatoare, înaltatoare, vindecatoare de moarte si Locuinta mortii…
    O primavara binecuvântata, de Lumina cea Adevarata, draga Rebela !

    Apreciază

    • Imi pareti un pic afecat de mania persecutiei (altora). Dupa ce ati calomniat nimic-ul, (aproape de limita blasfemiei), acum vad ca a venit randul ateilor sa intre in collimator si sa li se ataseze emotii negative, dispret, responsabiliati pentru prapastii… Nu mi se pare a fi o atitudine crestineasca. Sau este? Mai degraba decat aceasta ciuda mai normal ar fi sa li se acorde mila si empatica intelegere. Sa nu fim mai catolici decat papa, care a supus el insusi, explicit, ca ateii, prostituatele si homosexualy (lesbienele y compris) pot fi primiti in rai… si ca orice pacatos care se caieste, oricat de tarziu, isi are locul in lumina absoluta… De altfel nu exista credinciosi absoluti si atei absoluti. Si cei care CRED ca Dumnezeu exista si cei care CRED ca Dumnezeu nu exista, au indoieli, temeri, rataciri. Chiar si Isus a avut momentele sale de slabiciune si indoiala. Nimeni nu se naste credincios. Toti se nasc atei, sau agnostici cel putin, si fiecare devine mai devreme sau mai tarziu, mai brusc sau mai lent credincios, prin esentializare, fiecare cu ritmul si felul sau… Tenta usor „inchizitoriala” din discursul d-voastra ma face sa cred ca tinta principala intru convingerea enunturilor pe care le promovati, sunteti d-voastra inseva, in principal.

      Apreciat de 1 persoană

      • In vacantele de vara ale copilariei, haladuiam pe dealuri împreuna cu unchiul meu pastor la oile satenilor. Capre nu aveam în turma, din fericire pentru pruncul care eram în acele vremuri superbe.
        Eram doar de 8 respectiv 9 anisori ! 🙂 )))
        Sa fiti iubiti si fericiti etern, d-lor ‘Goe’ marinari pe ‘Arc(a)…

        Apreciază

      • Caprele pot fi, ce-i drept, grozav de enervante, dar tot atat de adevarat este ca pot oferi un spectacol existential fabulous, observatorilor aflati in starea si perspectiva potrivita, ca de altfel fiecare dintre animalele salvate de catre dl. Noe de la disparitie prematura.

        Va multumim pentru urari, ne vom stradui sa le onoram cumva ca sa dam consistenta potrivita faptului ca va dorim si d-voastra asijderea…

        Apreciază

  4. Pe dl.Noe îl cunosc de-o vesnicie,
    Am discutat cu el de-atâtea ori la o cafea.
    Dar dl.Goe pare-mi-se nu ma stie,
    E mult prea mic si rasfatat de maica-sa.

    Cât despte oile si caprele din bArca,
    Noe le-a îmbarcat dupa un plan prestabilit.
    Unele si-au taiat de sub picioare craca,
    Cazând din pom, au sucombat si au murit.

    Apreciază

  5. Scuzati, d-voastra sarbatoriti 8 Martie?

    Stiu ca intrebarea noastra pusa cam hodoronc-tronc poate parea off topic in raport cu proza scurta pro-pusa (desi daca stai sa te gandesti nu e chiar off topic) … Noi unul (aka dl. Goe, v-am adresat-o (intrebarea) doar in prelungirea faptului legat de refuzul domniei voastre de a celebra, ce e de celebrat, pe 13 Februarie (bis), recte de Sf. Vali…

    Odata de sfantul Valentin o doamna deloc frivola mi-a zis: „Am o intrebare. Pot sa ti-o pun?” Eu, naiv, am raspuns „Da”… (ceea ce s-a dovedit a fi raspunsul corect 🙂 )

    Apreciat de 1 persoană

      • „nu e bine sa ai certitudini” – Este aceasta o certitudine?

        sa ai certitudini nu e bine, sa ai indoieli nu e bine, na, acum, mai gresim si noi… mai ales ca binele e si asa oleaca relativ si tot raul e spre bine Poate ca in loc de „nu e bine” s-ar potrivi mai degraba „e riscant”, dar (ca sa continui seria cliseelor), cine nu risca nu castiga.

        P.S. Certitudinea exprimata era intre ghinimele, nu intre ghinioane, nu-l oprea pe ins de la celebrare ba dimpotriva, il sttimula sa caute motive sa ma contrazica. Sper sa le fi gasit

        Apreciat de 1 persoană

    • Stiu fir-ar sa fie caci (intamplator sau nu, ca na acuma, ce mai e intamplator pe lumea asta) si pe mine ma fute exact acelasi gen de lene… (pardon de… impresie) si nu ma lasa deloc, deloc… agonie fara extaz… In sfarsit cum ne-o fi norocul.

      Apreciat de 1 persoană

      • P.S. Speram cumva, asa pentru amorul artei si pentru nadejdea de bine potential in lume, ca macar adolescenta rebela sa fost realmente si literalmente sarbatorind in aceaste zile colorate in „abandon”…
        Dar deh, e greu.. Temandu-se (inutil) de asteptari eaxgerate si de spectrul pretentiilor pentru niste festivitati de inhidere a zilei femeii en-fanfare, ca la carte, unii protagonisti au sarbatorit ce au sarbatorit si apoi ajunsi putin inainte de punctul critic (ori, ori) speriati ca vai de ei, au inventat la repezeala un scandal, o cearta, o dezamagire dezarmanta, ceva acolo, care a pus punct sarbatorii (punctul pe i) taman inainte de intrarea in line dreapta pentru apogeu, amanat iarasi pentru alta data… Ma rog asta asa in general, nimic in particular, caci oricum persoanele (si chiar personajele) de fata se exclud… 🙂 Vai mie m-am dat de gol. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Presupun ca vorbiti despre aceasta abilitate speciala, asa la modul general (ca fiind universal valabila in universul feminin), dintr-un simplu exces de modestie. 🙂 Și acum vorbesc de puterea unora dintre femei de a inventa puncte culminante… multiple…

        P.S..Asta apropo de multiplicitate intrucat initial, din greseala, am plasat re-marca intr-un loc inadecvat. atat de inadecvat incat s-ar fi putut genera confuzie si poate chiar frustrare… E bine ca fiecare punct culminat sa fie pus la locul lui. Apropo de puncte, se zice ca s-ar fi desoperit locul in care este plasat misteriosul punct G si anume la sfarsitul cuvantului SOPPING. O fi adevarat? N-o fi adevarat?

        Apreciat de 1 persoană

      • Noua unul (aka dl.Goe) nu ne este (in primul rand) teama de ceea ce poate scoate la iveala o terapie (dintre cele ascunse dar pre-existente). Noua unul (ak dl.Goe) ne e teama de chestiile perverse pe care terapia le-ar putea produce (din nimic) ca efecte secundare (precum infectiile intra-spitalicest), si ca in loc sa vindece ar putea råpune… S-au mai vazut astfel de (ne)cazuri. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • …precum acinetobacterul…care se găsește saprofit peste tot, dar în spital e rezistent ca naiba și foarte patogen…. Totuși, nu pot să nu mă minunez de numele frumoase ale nenorocirilor ăstora: borrelia, escherichia, treponema, klebsiela.. Majoritatea sunt nume feminine.

        Apreciat de 1 persoană

      • Cât despre terapie, cred cu sinceritate că este supraevaluată, iar oamenii, rezultat al propriilor experiențe și al măriei sale-genetica, nu se pot schimba în veci. E drept că duc cu ei demoni pe care îi mai ascund, dar îi poți ghici în unele momente.

        Apreciat de 1 persoană

      • Presupun ca te referi la psihoterapie… hipnoză… chestii de-astea… Probabil ca ai dreptate in legatura cu imposibilitatea de a-l scoate pe ins din matca sa prin astfel de terapii… dar probabil ca un terapeut abil, inteligent, plasat macar din cateva punte de vedere in planuri superioare in raport cu spatiul in care se misca „pacientul”, poate sa-l faca pe acesta sa invete sa evite zonele mlastinoase ale mătci sale. Dar unde sa gasesti asemenea terapeuti? In ceea ce priveste diferentele dintre influentele genetice si cele de mediu as veni cu un exemplu: cand un copil seamana cu tatal sau se cheama genetica, iar atunci cand seamana cu vecinul se cheama influența mediului. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s