Delta Dunării. Suprarealism

Delta Dunării – destinație de vacanță. Așa am hotărât într-un an și așa am făcut. Mi-am ales o pensiune confortabilă, aproape de civilizație gândind strict că dacă am nevoie de un doctor să nu mor înainte de vreme în încercarea de a găsi unul. Numiți asta instinct de conservare sau prostie.

Vacanță frumoasă, tihnită, Dunărea trecea prin fața casei, plimbări cu o șalupă cochetă pe canale, trei mese pe zi agreabile, tânțari așa cum auzisem, roiuri . Era vacanța pe care mi-o proiectasem, de odihnă și relaxare, pe care o trăiam cu sentimentul că îmi scapă ceva(ca atunci când ai ieșit pe ușă și nu îți amintești dacă ai închis gazele). Nea Mihai, amfitrionul, om de Dunăre îmbătrânit în hârșâială cu turiști, îmi miroase nemulțumirea și mă anunță că mergem a doua zi în zori la pescuit. Nu m-a întrebat dacă vreau, doar mi-a comunicat. Un păcat al firii mele e că dacă îmi intră ceva în cap mă cuprinde zelul cel mare și nu e chip să mă liniștesc dacă nu pun în practică. Și iată-mă cu zelul la zenit, imposibil să mai aștept dimineața următoare, nea Mihai, din deontologie profesională și cu dispreț sincer pentru ora mea de pescuit, încarcă undițe, momeli și o sticlă de plastic cu lichid alb-tulburel și pe mine pe deasupra, toate într-o barcă pescărească cu motor. Nu am îndrăznit să-i spun că preferam șalupa cea cochetă, îl iritasem îndeajuns și doar situația mea de client îl făcea să mai păstreze ceva aparențe de bunăvoință.

Plecăm și cum plecăm nea Mihai îmi zice: „știi să înoți că am uitat vestele”.”Știu să fac pluta”. „Hm. Vezi să nu cazi din barcă!” Așa că am stat cuminte tinându-mă strâns de marginile bărcii în timp ce nea Mihai mă informa despre regulile de circulație de pe Dunăre și despre șalupa poliției cu care ar fi bine să nu ne întâlnim că nu am vestă. Bun. Mergem pe canal și mă parchează sub niște sălcii (dumnezeiesc locșor) . Scoate undițele și îmi dă și mie una. Scoate și râmele și moșmondește una să și-o pună în cârlig. Aruncă undița și în două secunde scoate un biban. Eu, politicoasă, cer o râmă în cârlig. Dar nea Mihai nu mai e cu mine : suntem pe Dunăre, egali în fața ei, filosofia serviciilor de calitate din turism e pierdută pe undeva și eu sar pe loc în fundul bărcii că vreau să prind și eu bibani și nu am râmă în cârlig. Nea Mihai nici că mă aude: e transfigurat, pune râma, aruncă undița, scoate bibanul și de la capăt. Ba face o pauză în rigurozitatea gesturilor și își scoate sticla de vin( de Niculițel am fost informată), mă invită camaraderește(păcat că nu vrei), o pune la gură și trage o dușcă. Să nu-mi ratez de tot acțiunea, îmi iau inima în dinți și pun o râmă în cârlig( de la mijloc, nu așa!) și constat că nu e greu. Arunc undița, scot bibanul și acum suntem doi apucați, făcând într-un autism fericit aceleași gesturi. Vinul de Niculițel e într-adevăr bun și m-a făcut să simt spiritul deltei și nirvana la un loc. Și în toată fericirea asta, fără vreun avertisment anume, nea Mihai îmi zice că strângem și din ton îmi dau seama că nu are rost să mă împotrivesc. Plecăm spre casă și nea Mihai contrazice toate regulile de circulație despre care mi-a vorbit la venire, nu taie valurile perpendicular și barca sare peste valuri. Suntem gata să ne ciocnim de un pescar răsărit din trestii și ne speriem unii de alții. Pescarul e de al locului și cu tot Niculițelul, izvor de nirvană, îmi ridică părul în cap: are trăsături dure și nu mă pot opri să mă gândesc că e un loc minunat pentru o crimă. „Terente..” am eu un gând și gândul iese printre buze. Nu a fost să fie și ajungem în mare viteză la ponton chiar când crepusculul se făcea mai dens. Debarcăm, eu și nea Mihai ținându-ne de gât frățește și târâm cu greutate prada zbătându-se în minciocuri.

Am făcut insolație ca la carte , cu edem cerebral și delir. Spiritul deltei și nirvana: îmi aduc aminte halucinațiile viu colorate cu bibani zburători uriași pe care mă străduiam să îi prind cu o mână în timp ce cu cealaltă mâna îmi struneam enotul de pază… Terente… regele bălților…

Aceasta este o repostare și promit să nu mai fac (prea curând). Dar cum mi s-a făcut dor de deltă, am îndrăznit.

 

 

 

 

 

24 de comentarii la „Delta Dunării. Suprarealism

  1. 🙂 ))) Nu obisnuiesc sa râd de nenorocirile si necazurile oamenilor, însa aceste episoade de nirvana, bibanii uriasi zburatori, si mai cu seama intrarea în scena a lui Terente, m-au facut sa râd cu lacrimi ! Merci !
    O zi superba, la superlativ, Suflet frumos, aventurier rebel !

    Apreciat de 2 persoane

      • Fiecare nufar cu broscuta lui, (aproape) fiecare „gand” cu „like-ul” lui (unul si numai unul)… si numai in oglinda reciprocitatii cool 🙂

        P.S. Mi-am procurat de curand o carte de poezii (scrisa de o poeta) si am constatat ca o multime dintre poeme se potrivesc manusa la cate o situatie din imediata mea realitate (cruda realitate)… Sunt sigur ca unele dintre poeme or sa se potriveasca si cu vreo fapta sau stare observabile de pe blogul tau asa ca poate voi folosi cate un poem ca pre-tex (pret-a-porter) pentru a exprima instant un „gand”. D-voastra musai o sa-i acorzi un like si un raspuns, caruia o sa-i dau si eu un like reflex. Si uite asa like din like se face t-raiul.

        P.O.S. Spre rusinea mea n-am ajuns inca niciodata in Delta Dunarii, dar nici n-am abandonat ideea de a ajunge pe acolo odata si odata. N-am ajuns, dar am vazut (de nenumarate ori) „Operatiunea Monstru”. …

        Apreciat de 1 persoană

      • Aștept cu multă curiozitate să văd despre ce e vorba. Probabil nu voi afla înainte de vreme. Cu Delta Dunării nu știu cum să te momesc, îți pot spune doar că e altceva decât orice ai fi văzut până acum. Cam acum (la începutul toamnei) înțeleg că e cel mai frumos. Eu am fost doar vara: nuferi galbeni, pelicani uriași, șerpi, somni care înghit copii(vei afla și câte o poveste de-asta), un pământ atât de nou încât e lipsit de consistență și te poți scufunda în el dacă nu te miști, un amestec de nații și obiceiuri, geamparale…
        Like-ul meu e aproape reflex și e, mai mereu, o confirmare că am citit postarea și, destul de rar, că îmi place ce citesc. „Operațiunea Monstru” poate fi o consolare (nu pentru like-,urile gogonate, ci pentru deltă).

        Apreciat de 2 persoane

  2. Delta noastră poate fi un paradis sau un infern;nu exagerez! Eu am resimțit un amalgam de senzații când am fost acolo, pentru prima și…ultima oară: prinsesem timp ploios, dar, în august! Deci, cald, călătorie pe un ponton tras de un vaporaș,opriri în câteva sate,doamne,câtă sărăcie era,la Malița era un refugiu (de ploaie, soare?!) plin cu tăuni unul lângă altul. Wow! Am văzut pe cineva înțepat de aceștia.Ne-au dus niște turiști cu o barcă cu motor pe canale, la splendizii nuferi albi și galbeni. Am mâncat în acele zile pește dimineața,la prânz, seara, sub diferite forme, în afară de compot. Scuze,că mi-am dat frâu liber amintirilor, dar postarea haioasă pe care am citit-o mi-a trezit , brusc, zeci de amintiri!

    Apreciat de 1 persoană

    • Știu tăunii, m-am întâlnit cu ei, la o manăstire de călugări. Erau cât vrăbiile și făceau un zgomot asemănător unei uzine electrice. Știi că umblă vorba că borșul ăla bun de pește e făcut cu apă din Dunăre. Eu am prins Dunărea tot tulbure, jumate apă, jumate mâl.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Pe mine m-au mușcat țânțarii seara,la focul de tabără,încât mi s-au umflat labele picioarelor , cum eram fără șosete și am umblat desculță două săptămâni la plaja din Costinești,pentru că nu-mi intrau picioarele în încălțări. Ani de zile am dus dorul Deltei, dar nu am mai avut curajul să merg acolo

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s