Masterand

O frumoasă dimineață de aprilie. E frumoasă pentru că e soare, verdele-i crud și ne trebuie pâine. Dintr-o scurtă altercație domestică ies învingătoare, eveniment cu totul excepțional, explicabil doar prin zelul pus în argumentare: e rândul meu, dreptul meu cetățenesc să merg după pâine. Îmi scriu de mână declarația pe proprie răspundere, mă îmbrac repede în blugi și tricou, peste care trag un hanorac și îmi pun ruj mult și roșu pe buze. Visez la gestul ăsta de mult, l-am exersat în fața oglinzii și de fiecare dată am renunțat la el: am tenul palid, ca de anemie, iar roșul aprins evidențiază paloarea, dându-mi un aer de frivolitate vicioasă și de heroin-seek.  Nici acum lucrurile nu stăteau altfel și puteam privi în oglindă o femeie palidă, în converși și hanorac, redusă la niște buze sângerii, arzând de dorință. Dorința de a mânca pâine proaspătă de la mega-image. Înainte de a ieși pe ușă mi-am pus masca, iar frivolitatea, deși era acolo, a devenit invizibilă pentru alte persoane, ca un secret personal inviolabil. Am ieșit afară într-o primăvară palpabilă, încercând să-mi potolesc simțurile maltratate de frustrări, bucurându-mă de secretul meu vinovat. Nu am timp să mă bucur prea mult de moment, pentru că de după colțul blocului mi-a țâșnit în față, la o distanță primejdioasă, o doamnă între două vârste, echipată cu mască de protecție. „Îmi faceți și mie niște poze? Că nu trece nimeni pe aici și păreți serioasă.” „Sigur” îi răspund și eu în virtutea incapacității mele de a spune „nu”. Îmi pune telefonul ei în mână, cu camera pornită și începe să se îndepărteze de mine, în spatele bătătorului de covoare. „Stați să-mi pun mănușile” , îmi zice, „și pozați-mă când strâng gunoiul”.  Ce gunoi, frate, că tanti Maria lăsase lună în urma ei! Doamna a căutat prin papornița pe care o purta pe umăr și a scos de acolo două peturi și o cutie de carton, pe care le-a așezat meticulos pe scena improvizată în spatele bătătorului. „Hai, faceți-mi pozele!” îmi zice, începând să strângă peturile, cutia de carton și vreo două crengi, cu fața mascată întoarsă spre cameră. Am făcut poză după poză, să aibă de unde alege. Am văzut cu coada ochiului cum ședința foto avea și un martor, încărcat de sacoșe: vecinul de la șapte se oprise să vadă ce fac. Doamna și-a luat papornița pe umăr și a venit să evalueze pozele. „Îmi trebuie la facultate, la master, că mi le cere dom’ profesor online”, mă lămurește ea. Eu îmi trăiesc un moment de consternare și, inconștient, îmi cobor sub barbă masca de pe față, pe care o consider o barieră în calea înțelegerii elementare. „La master?” rotunjesc eu niște sunete, cu mișcarea buzelor exagerată ca într-o ședință de logopedie.  Nu-mi răspunde nimeni pentru că două perechi de ochi privesc mute spre buzele mele incandescente, de care am uitat complet.

18 comentarii la „Masterand

    • Știi că sunt persoane cărora rujul roșu le vine foarte bine: un roșu sănătos. Ei bine, acel roșu sănătos se transformă pe buzele mele în roșu-prostituțional sau cam așa ceva. Studenta și vecinul aveau motive să se sperie. La rândul meu, am fost consternată de flexibilitatea mediului academic, dincolo de bătătorul de covoare.

      Apreciat de 1 persoană

  1. Un déjà VU magnifique ! (999)Noi unA din PI…RA…niaDa, am asistat cu placere la aceasta mega-scena superba, cu actori minunati, rujati, înmanusati, îndoctrinati, izolati, înCombinizati, disperati, însa din pacate…mascati ! PACAT…de Simpson si de Bart ! 🙂 😀 )))

    Paste fericite, împlinite, binecuvântate cu pace, bucurii, fericire si sanatate , draga Rebela !
    ,

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s