Aseptic

Aplecat peste biroul încărcat de cărți și praf, bătrânul savant puse punctul final la sfârșitul capitolului despre acțiunea gravitației asupra îngerilor, cu stiloul care lăsa prea multă cerneală, dar pe care îl folosea de jumătate de veac. În afara stiloului, specialistul în îngeri nu-și putea modula ideile în lipsa cămășii țărănești lungi, pe care o purta peste trupul slab. Țesătura era rărită de atâta purtat și își pierduse culorile inițiale, confundându-se cu un strat de piele suplimentar, pătat de cerneală, de muște și de transpirații academice. Încheierea importantului capitol despre imponderabilitatea îngerilor îi lăsă savantului răgazul necesar pentru a medita la nevoia salubrizării locuinței și propriei persoane. Pe baza unor recomandări de încredere, primi o fată în casă, în schimbul găzduirii și al unor mese fără pretenții. Fusese avertizat că fata, mută și puțin mai înceată la minte, este cuminte, harnică și destoinică. Încă din prima zi de lucru, într-o liniște desăvârșită, fata se dovedise o bună achiziție, ocupându-se cu o frenezie lipsită de pasiune, de frecarea cu o cârpă umedă a fiecărui obiect din casă. Culori și străluciri nebănuite ieșiră la iveală de sub straturi de praf vechi și umed, împrospătând aerul cărților pergamentoase despre îngerii din toată lumea. Uitase să întrebe cum o cheamă și bătrânul o numea în sinea lui Mona, numele unicei femei a cărei apropiere o cunoscuse, într-un efemer și penibil moment de exaltare sexuală. Marcase începutul capodoperei sale de-o viață prin acceptarea unei existențe asexuate, ca a îngerilor cărora li se dedică. Stiloul cu rezervorul plin de cerneală, cămașa cu poale lungi și Mona descoperind străluciri erau suficiente pentru a face posibilă atacarea ultimului capitol al operei sale: un foarte complex studiu despre aripile îngerilor, in care savantul înainta o teorie curajoasă despre prezența penelor (asemănătoare penelor de gâscă). O singură nemulțumire îi producea Mona, care se solda adesea cu pete de cerneală lățite pe studiul despre penele din aripile de înger: la sfârșitul zilei de șmotru, fata în casă se îmbăia în apă fiartă, frecând fiecare centimetru de piele, până când aburi groși ieșeau pe sub ușa băii. Obișnuia să iasă din baie neacoperită, cu pielea udă, din care continua să iasă mult timp un abur fierbinte, făcând aerul irespirabil. Stătea goală, fără vreo rușine, în mijlocul camerei, uscându-se neobișnuit de repede, ca și cum pe sub pielea lustruită se petrecea o combustie, care evapora apa în nori mici de abur alb. Savantul o lăsase în plata ei, încercând să nu privească înspre petele de pigment închis la culoare, care îi persistau pe retină în timpul studiului despre penele albe. Mai mult, după ce Mona terminase de frecat mobile, covoare și cărți, își îndreptă atenția placidă spre straiul țărănesc pe care îl scotea cu forța de pe trupul bătrân. Specialistul în îngeri rămânea într-o goliciune costelivă, pe care încerca să și-o acopere cu mâinile pătate de cerneală. Gestul era inutil pentru că Mona se concentra pe cămașa murdară, pe care o freca în fiecare seară, descoperind ceva motive florale, într-o cusătură în cruce. Savantul, lipsit de veșmântul catalizator al ideilor , se băga gol în așternuturile proaspete, ascultând șuieratul ritmic al fetei din camera de alături, semn că niciun gând nu-i tulbura somnul. În fiecare dimineață, savantul ieșea gol în balconul micuț și își lua cămașa curată, îmbrăcând-o pe loc, înainte de a trece la studiu. În această dulce rutină cotidiană finalul studiului exhaustiv despre îngeri era aproape, fără vreun semn care să anunțe dezastrul ce avea să urmeze. Dezastrul veni nepremeditat, într-o seară când Mona întindea cămașa maestrului pe frânghia de rufe. Din Mona ieșeau aburii obișnuiți, provocați de combustia de sub piele și un vânt stârnit din senin purtă aburii denși dincolo de balcon. În mijlocul aburilor albi plutea Mona, cu o figură mai placidă ca niciodată. Vântul o învârti un pic, ca mai apoi s-o arunce în văzduh, transformând-o într-un punct din ce în ce mai mic, dispărând în cele din urmă de tot. Savantul expert în îngeri, privind scena cu gura căscată, în goliciunea costelivă cu care se obișnuise, știu instinctiv că punctul final al operei sale nu va veni niciodată: Mona dispăruse în înaltul invizibil al cerului ținând în mână cămașa lui cu poale lungi.

47 de comentarii la „Aseptic

  1. Aștept curioasă comentatorii. Niciodată nu înțeleg despre ce vorbesc, de parcă s-ar exprima in altă limbă, dar le citesc toate replicile, amuzându-mă de prostia și incultura mea. Absolut niciodată nu înteleg despre ce vorbesc, mai ales unii dintre ei🙃😜

    Apreciat de 2 persoane

    • @Natalia Onofrei,
      Eu consider ca, daca asteptati acele comentarii pe care spuneti ca nu le intelegeti si totodata va exprimati curiozitatea sa le cititi , intr-un final le veti intelege , intrucat curiozitatea in general este un prim pas spre cunoastere(intelegere).
      V-as recomanda ,daca imi ingaduiti , sa cititi cu atentie mai intai topicul prezent, si daca se poate sa va exprimati parerea asupra continutului (sentimente , gânduri ) si la urma comentariile aferente . Sunt unele ciudate ,intr-advevar, dar nu trebuie sa le cititi „ad -litteram” ci asa printre rânduri. Cateodata , veti vedea, nu au nici o legatura cu topicul prezent, continutul lor fiind haotic, naiv (de neinteles) uneori si inexacte dpdv stiintific, logica etc . Ei bine , din ce cred ca ati observat , sunt comentatori ce detin instrumentele necesare (vocabular, cultura vasta , cunoastere cat cuprinde si umor asijderea) reusind cu ele sa descifreze atat continutul comentariului cat comprtamentul celui care l-a scris, scotand la iveala, dupa caz, frumusetea, dar si ridicolul acestora.

      Revenind la topicul prezent, de altfel o minunata proza despre viata , cum alegi s-o traiesti , nazuinte ( visuri) si ce poti sa realizezi atat cat sa culegi roadele dorite la final , v-as recomanda acest video -clip :

      Are IV parti , fiecare cate 26 minute .

      Apreciat de 3 persoane

    • N-am stiut ca comentariile trebuie sa fie muas despre ceva. Probabil ca cele care v-au nedumerit, amuzandu-va, erau mai cu seama cele despre nimic, ceea ce denota… Denota.

      Din cate va cunosc, sunteti cred, spectatorul potrivit, taman cu acest gen de comentarii. Meritati felicitari pentru decizia de a iesi la lumina si de a va anunta prezenta. Presupun ca ati putea fi un contributor substantial in galeria comentariilor despre nimic, in baza la motivul de la temelia fundamentului ca v-ati exprimat cu voce tare interesul in materie, si si o stare de asteptare foarte promitatoare. Numai de nu v-ati intimida. 😇

      P.S. @Adore – foarte misto continuarea (peste timp) a Stelei fara nume. Poate incerci ceva si cu Jocul de-a vacanta. Tot in context pandemic si tot cu amprenta ta nesebastiana.

      Apreciază

      • Aveti curiozitate, mirare, si dorinta, adica ca aveti de unele. Prin urmare aveti si o minte de minte, urme de umor si reziduuri de inhibitii… in rest aveti dreptate. Dar gringaletul d-voastra are?

        Apreciază

  2. Max Heindel, descrie în cartea sa cosmogonia rozicruciană, creația ca valuri de evoluție. Poate că ce numim azi îngeri să fie un val anterior de oameni păsări.
    Erich von Däniken ar spune că sunt extratereștrii pe care omul primitiv i-a văzut coborând din cer în ambarcatiuni înaripate.
    Indiferent ce sunt aceștia, nu toți au aripi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îmi place ideea de oameni-păsări. Direcția in care ne-a dus evoluția pentru a ajunge ceea ce suntem azi nu a luat în calcul prezența aripilor. Dar evoluția e continuă, iar noi, cei de azi, nu suntem decât un instantaneu dintr-un film nesfârșit al evoluției. Poate că cine știe..

      Apreciază

      • Când spui „valul anterior” te referi la o etapă a evoluției consumată până la dispariția speciilor? La o resetare a evoluției? (Nu am citit autorii pe care i-ai amintit). Dacă e așa, atunci orice e posibil. Cred că în univers nu suntem singuri, dar nu suntem în stare să căutăm: ne încăpățânăm să căutăm condiții de viață valabbile pentru noi. Mă gândesc că Teŕra ar putea fi considerată neconformă pentru viața altor ființe din univers. Cine știe în ce direcție le-a dus evoluția lor..

        Apreciază

    • Da, da… Erich von Daniken… Mai exista cel Putin un cititor al avestui corifeu al paleo-astonauticii, chiar aici pe acest blog (si aume sarpele… cu pene). S-ar putea incinge foarte bine o hora de cuvinte cu niste amintiri din viitor, daca si-ar pune toti potentialii contributori mintea la contributie (sau macar maseaua de minte), dar intr-un fel ar fi pacat pentru ca s-ar dilua inutil concentratia solutiei aseptice inseminata in proza zile. Cum i-o fi norocul.😳

      Apreciat de 1 persoană

  3. Copil fiind, egoist, invidios, gelos, rebel, risipitor si curios,
    m-am întrebat ades,citindu-i pe Creanga si pe Ispirescu
    cât valoreaza si ce pret ar avea, camasa alba a lui Hristos,
    azi cred, ca raspunsul îl are, guvernatorul bancii, M. Isarescu… 🙂 ))

    O zi însorita, binecuvântata, pasnica si linistita, alaturi de toti cei apropiati, draga @adolescentrebelcom !

    Apreciat de 1 persoană

    • Hmm…am vrut sa-l intreb pe” Iosif „cam ce legatura ar fi intre „copilul egoist, invidios, gelos, rebel, risipitor si curios „, operele lui Ispirescu si Creanga , stabilirea valorii !! camasei albe a lui Hristos ?? de catre Mugur Isarescu,, precum si proza scurta scrisa de doamna adolescentarebela , dar nu-l mai intreb intrucat am aflat recitind povestea si mai ales vizionand video -clipul postat de „copilul ” Iosif la varsta de acum. 😉
      Aici :
      „Mona dispăruse în înaltul invizibil al cerului ținând în mână cămașa lui cu poale lungi.”

      Legatura ar fi ca Iosif i-a vazut in rolul savantului pe Isarescu si in rolul Monei, cantareata din video clip , ce parca zbura purtand cu gratie camasa alba pe care abia o spalase . Desigur ca nici Mugur Isarescu nu va reusi sa afle vreodata valoarea camasii albe . 🙂

      P.S. Si totusi va recomand , daca nu l-ati ati vazut, filmul ” Camasa lui Hristos ” realizat dupa romanul lu Lloyd C. Douglas(The Robe).

      Apreciat de 1 persoană

      • Merci, @Stely, însa, am avut prilejul sa citesc romanul, înca din vremea când eram nestiutor,”fiu risipitor” plecat de la casa parinteasca pe meleaguri brasovene, înca de la 15 ani ! 🙂

        Apreciază

  4. Nu ştiu de ce o văd pe Mona ca pe motivaţia de care avem nevoie cu toţii pentru… cam pentru orice facem. Sigur, nu pot minţi, m-am gândit, că tot scotea ea la iveală străluciri uitate, şi la ceea ce a fost la mare căutare prin farmacii şi magazine, dar gândul ăsta a zburat repede, parol 😀

    Apreciat de 2 persoane

  5. După potpuriul diadelor de ieri ( la care mai că era să pun botul, btw! şi cum nu prea rezonam cu’mbârligătura ta eseistică, am tăcut; că mno, chiar m-am întrebat ieri, -în metrou şi’n plină distanţare socială!- în timp ce unu’ se proptea cu dânsa de dosul meu dăcât bombastic_alt’dată fantastic: e vina mea oare c-aşa m-a făcut mama, dragă Goe? ori ar fi trebuit să’l satisfac pe loc pe libidinos, să nu care cumva să-mi sară din metrou din mers, adolescento?), asta de azi…
    Nu mai zic.

    Plus că mă cam ia cu fiori. D’ăia cu zgârci.
    Când o aud pe Sma vorbind de moarte, brrrrr… Când vă aud cum înstrupţaţi voi două totul cu aripi, brrrr din nou. Apropo. Băi Smărăndiţo, da’ ce mi te’ai mai emancipat fatăăă! Brrrrr! Că ce? numa’ din d’ăştia vă pune merkeloie să citiţi?! Bine de tot, fată. Da’… Creangă, Arghezii, Eminescu, Minulescu, ori Noica,Ţuţea sau Cioran? Ăştia ce’au bre?!

    am vrut să mai zic ceva, da’ am uitat

    -Îmbrăţişări Sma! Fără număr-

    Apreciat de 1 persoană

    • Splendoarea mea dragă! Egoul ti-e varză. Îți mai amintești începuturile… noastre? Mi se umflau venele la gât de ego lezat când mă impingeai pe scări! 😄
      Apoi, cu răbdare te-am văzut: splendidă, sălbatică, ca un val furios înspumat. De aceea te-am numit ” vâltoare”. Creangă, super! Arghezi iară la fel. Minulescu super. Pe Cioran l-am citit scurt.
      Băi, citim o grămadă de morți.
      De ce să nu citim o Rebelă: vie, proaspătă, esențială?

      Apreciază

    • Draga Nostrastella, dupa cate le sporesti dumneatale p-acilea, s-ar zice ca ti-ar sta la înde-mânå (si nu numai) sa-l satis-faci pe libidinos, dar din context se poate deduce ca si viceversa, de vreme ce insului îi reusea propteaua in acord cu distanţarea sociala in vigoare. Presupun insa ca ipotetica intrebare existentiala a ramas nesatisfacuta, adica ca fara raspuns, caci altminteri nu cred c-ai fi mai venit sa ne-o pui si noua aici pe blog, aceeasi intrebare in alta distributie. Noi insa nu mergem cu metroul, ci numai cu tramvaiul (tramvaiul 16, al mai bun pentru noi).

      P.S. Dupa cate văz io, monstrous in timp ce simţ enorm, prieten ti-e Platon (iosif) dar si mai prieten/å ti-e adevarul (Sma)… pare sa fie romam de aventuri la mijloc.

      Apreciază

    • D-le Iosif, cred ca va dati seama ca prin felul in care ati decis sa manifestati (totalmente off topic si nu numai) pe acest fir aseptic, nu m-ati ajutat catusi de putin in producerea unor schimburi de comentarii adecvate, care sa vina in intampinarea asteptarilor unora dintre specatorii ce ajung prin acest sub-sol special in acest scop. Si ma referer in primul rand la unii cu un specific foarte feminin precum d-na Natalia Onofrei, dar nu numai, Va rog sa nu se mai intample! Avem si noi o anumita notorietate, ce naiba.

      Apreciază

      • (999)Noi unA, dusi cu pluta spre groapa septica a Marianelor, pe coordonate 11° 21′ N, 142° 12′ E, ne permitem, cu ocazia coViD 20, libertatea de a exprima ceea ce gândim, indiferent de parerile altor navigatori cautatori de comori AAAE, de pe oceanul planetar, în limitele teXtului si conteXtului drepturilor inalienabile ale omului nascut din femeie.

        Apreciază

      • @Iosif – Ei, asa da. Mai vii de-acasa. Că nu ne-om compromite ca fitecine. Cred că acuma ne apropiem deja binisor cu vorba de asteptarile curioasei Natalia Onofrei care niciodată nu înțelege despre ce vorbesc anumiti comentatori, de parcă s-ar exprima in altă limbă (găgăuza?!), dar cărora le citeste toate replicile, amuzându-se de prostie și incultură. Adică că e bine, ca oameni nascuti (vorba ceea) din femeie, să ne permitem, (dar numai si numai cu ocazia coViD 20, cum bine ziceti) libertatea de a exprima ceea ce gândim. Ceea ce denotă că chiar gandim, probabil. Cică cogito ergo sum. Si de aici pana la gaudeamus igitur nu-i decat un pas, apropos si de brevitate vitae. Am impresia că d-na Natalia aduce cumva cu Mona din poveste. Nu? Cel putin din auto-descriere si substrat. In plus, desi nu s-a demonstrat stiintific (dar orcum stiinta e făcătura, minciuna si manipulare), as aminti faptul cu substrat ezoteric si mitologic, al existenei unor mori care produc vant. Adică că nu vântul le invarteste pre dansele ci căderile mari de apa (bunaoară cascadele), iar învarteala asta se transmite printr-un arbore cotit la niste elice gigantice care fac vânturi, furtuni uragane, si imprastie pe arii vaste covizii. Ei bine eu cred ca noi doi (team work) ar trebui sa identificam morile acelea si sa luptam in contra lor pana la unu, Cel mult pana la unu si jumatate. La lumina lunii. Dulcinee avem 😉 (adorabila am putea zice), ne lipseste o Rosinantă dar nu-i nimic intrucat putem merge pe firul apei folosind pluta d-voastra. Daca va da voie si sotia. Ce ziceti?

        Apreciază

      • Pai, „sotiile” (999)Noastre, stele partenere, voyagere efemere, libere sunt azi si ele, sa pluteasca printre vele, la bara sau la inele, cu pantofi cu toc din piele, ori în poante usurele, zâne bune sau chiar iele…Dînsele.

        Apreciat de 1 persoană

  6. Mi-a plăcut, țin să menționez 🙂

    Deci moșul uitase să mai năpârlească din când în când, așa că i-au furat îngerii interfața, lăsându-l incapabil de comunicare. Dacă mai are zile, nu rămâne el în cu*ul gol, îi crește alt cămeșoi. Șarpele bătrân e greu de ucis.

    Aveți o scriitură foarte feminină, așa, plină de acea cochetărie a omniscienței.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu știu dacă să mă bucur sau să mă necăjesc din pricina scriiturii feminine, de care nu mă pot dezice. Sunt sigură că în același registru mi-ați spus cu altă ocazie că se vede de la o poștă că nu știu nimic despre modul în care se bea berea (tot de scriitură feminină era vorba😁). Omnisciență? Nici poveste.

      Apreciat de 1 persoană

      • Cred ca putea fi vorba de fosforescență… sau inflorescență 🙂 Bine ca a fost vorba de „feminină” si nu de „feministă”. Cat despre daca o fi de rau sau de bine… de… Stiu si eu ce sa zic? La urma urmei niciun autor (oricat de mult ar incerca sa simuleze si disimuleze) nu se va putea niciodata desprinde total de ceea ce este, scriitura fiecaruia ramanand cumva „feminină”, „masculină” sau altceva de acest gen… din perspectiva respectivă, dar de obicei atunci cand se face in mod explicit o astfel de remarcă despre proza cuiva, aceasta indică, pe ocolite, ca respectivul observator sesizează o anumită lipsă la inventarul de universalitate a textului vizat (adica ca e mai mult o literatura pentru fete, sau pentru baieti)… vadind inevitabil anumite carente tocmai la capitolul omnisciență. Si fiindca to re-veni vorba la omnisciență, cred ca orice autor, indiferent de sex, gen, orientare, varsta, religie, stare civila, si orice altceva, va cocheta inevitabil cu omnisciența, in calitatea de Dumnezeu (prezumtiv) al prozei respective. Intrucat in sensul prozaic al termenului, cochetaria tine mai degraba de specificul feminin, probail de aici si posibilitatea valorificata (de catre criticul literar) de a livra (cu cochetarie nespecifica) o confuzie compensatorie (un mic balsam), care sa indulceasca (aparent, numai si numai aparent) notificarea defectului sesizat in proza ta, care lasa sa se intrevada femeia care le stie ea pe toate, domne. Nu ca lucrurile n-ar sta chiar asa 😉 doar ca nu intr-atat de suparator incat sa merite sa fie mentionate explicit, trecand astfel sub tacere frumusetea literara incontestabila a acestei proze scurte. Culmea ar fi sa vina acuma vreun alt critic litear care sa sesizeze tocmai o carenta de feminitate in acest text, in tentativa voluntara (dar contraproductiva) a autoarei de a simula o anumita neutralitate in context. Probabil ca niste argumente (valide) acolo s-ar putea gasi in acest sens, dar intuitia imi spune ca n-ar fi chiar consistente, asa incat nu merita efortul investigativ. Adore a noastra ramanand, prin urmare, feminină si prea putin feministă.

        Apreciază

      • Îți mărturisesc că mi-e frică să nu scriu ceva doar pentru fete… De aceea trebuie să iau seama la critică. Nu că s-ar schimba ceva. Îmi place cu cât farmec poți disimula o critică și nici nu îndrăznesc să mă gândesc la potențialul tău latent.

        Apreciat de 1 persoană

      • Ce-i drept, e drept. Am un potential latent infinit. Ca toata lumea. Doar ca fara intermediari iscusiti n-am acces la el. Chiar si criticii au nevoie de muze. 🙂

        P.S. Asculta pe toata lumea dar din minti sa nu-ti iesi. Asa ma invata bunica mea si asa m-am straduit sa fac. E valabil si pentru tine!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s