Secrete întunecate

Doamna și domnul Popescu stăteau de douăzeci de ani în același bloc, cu intrarea umbrită de teii uriași. Nimeni nu le trecuse pragul păzit de doamna Popescu, așezată de-a curmezișul, cu trupul minion umplând miraculos intrarea în apartament. Ochii vreunui curios care le suna la ușă nu puteau trece de cerberul lățit în prag, deoarece doamna Popescu ascundea cu îndârjire secretele întunecate ale soțului ei. Nu știau vecinii care erau aceste secrete mizerabile, dar aveau certitudinea existenței lor prin vorbe scăpate la necaz de doamna Popescu sau prin vehemența interdicției de a deschide ușa apartamentului mai mult decât era nevoie. Domnul Popescu însuși, își ducea cu sine secretele, etalând o făptură anemică, umeri gârboviți și o privire albastră, cu un început de cataractă. Pentru necunoscători, ar fi fost doar un bunicuț care-și plimba căruciorul de cumpărături în susul și în josul străzii. Vecinele și privirile mai atente nu puteau fi păcălite de aparența de seninătate neputincioasă, ci puteau vedea sub masca de bătrânel semnele realității ce se dorea disimulată. Domnul Popescu putea tuși pe un ton grav, ce-i contrazicea inflexiunile blajine ale vocii sau putea fi foarte alert și sprinten pe trecerea de pietoni, chiar dacă trăgea după el căruciorul de cumpărături. Uneori, când părul alb îi creștea mai mult, o buclă arogantă îi cădea pe un ochi, dându-i un aer tineresc, în dezacord evident cu imaginea de pensionar. Doamna Popescu însăși răbufnea, când și când, în mici revărsări emoționale, acompaniate de lacrimi și suspine, pe care vecinele le ostoiau cu vorbe de mângâiere: „lasă, doamnă Popescu, că așa-s bărbații…” Dar doamna Popescu plângea și mai tare, cu lacrimi mari, ce se rostogoleau sub barbă. „Nu, niciun bărbat nu făcea ce face bărbatul ei.”  Îi era greu să spună ce făcea, îi era imposibil să divulge secretele negre, îi era rușine. Vecinii își înghițeau curiozitatea, răspunzându-și singuri la întrebări: cadavre, perversiuni sexuale sau trafic de carne vie puteau fi posibile în apartamentul Popeștilor, de unde răzbăteau mirosuri înțepătoare, de acizi sau formoli. Într-o vineri seară, doamna Popescu, mai congestionată ca niciodată, cu lacrimile șiroind pe față și cu o valiză care nu se închidea bine, părăsi pe domnul Popescu. În timp ce cobora scările, cu grijă să nu-i explodeze valiza într-o risipă de boarfe, striga în gura mare domnului Popescu și cui voia să o asculte despre secretele întunecate care-i măcinaseră viața. Domnul Popescu avea apucături sadice, ciopârțind cadavre și recoltând trofee pe care le întindea pe pereți, pe catifea roșie. Vecinii, în spatele ușilor închise, ascultau terifiați cum cele mai negre presimțiri ale lor se adevereau. Domnul Popescu, în pragul ușii, într-un halat de baie decolorat, mormăia ca pentru sine că e doar o plăcere nevinovată. Dar doamna Popescu nu-l mai auzea. Nu se împăcase niciodată cu pasiunea lui de a colecționa insecte, iar expunerea unui gândac de bucătărie, pe catifea roșie, pe peretele din hol a însemnat sfârșitul secretelor întunecate.

12 comentarii la „Secrete întunecate

  1. (Ce dor mi-a fost!)

    Şi io care credeam…
    Că părea a fi, cevaaaa.. cu capă şi spadă.
    Iar la sfârşit… insecte?! Brrr!

    Lasă’te de goange! 😆

    (bine ai revenit; sper că secretele tale sunt în regulă, şi pe drumul pe care l’ai dorit)

    Apreciază

      • Ce spuneti de „goangele ” astea mari , de aici ?

        Ce-i drept sunt mai mari, dar si mai putine decat cele mici , multe , iuti si scarboase precum gandacul de bucatarie . Ce placere o fi aceea sa le etalezi pe pereti ?. Daca domnul Popescu ar fi colectionat specii rare si le-ar fi asezat ordonat in insectare cu geam si substante conservante , mai mult ca sigur madam Popescu s- ar fi mandrit cu pasiunea sotului d-mneaei . Depinde de anvergura pasiunii . In caz ca ar fi fost deosebit de intensa le-ar fi conservat si pe cele f,mici, in mase plastice (incluziuni) larvele, cum ar fi viermele de matase , in eprubete cu formol sau alcool etilic , iar cele si mari ( pasarile) le-ar fi impaiat etc..Parca mi-ar parea rau de domnul Popescu sa fi fost prilej de barfa si scandal cu domna Popescu avand asemenea vasta pasiune Dar de , nu se stie ce-a fost la ei acolo .Daca o fi fost doar o obsesie sau mai grav, un fel de sadism ? Mai de graba asa cred altfel nu ar fi plans femeia degeaba. 😫

        Apreciat de 1 persoană

  2. Frumoasa proza scurta de groaza ! Felicitari ! 🙂
    Niciodata nu se stie, ce se ascunde-n subteran.Terra-i plina de prostie, pr(in) (in)secte pe maidan ! 🙂 ))
    O seara si o saptamâna, binecuvântata cu Lumina Divina, draga Adolescentrebelcom !

    Apreciat de 1 persoană

    • Si-au imaginat producatorii si realizatorii de filme horor, cam tot ce poate fi mai gretos, josnic si îngrozitor, iar trecerea de la legende, povesti, romane sf.,vise, filme si imaginatie, la realitate, nu este decât o chestie de vointa, credinta si conflicte de interese ale celor de la „butoane” care se lupta pentru influentele globale în manipularea maselor inconstiente.

      Apreciază

    • Dumnezeu a suflat un vânt frontal asupra noastră și dintr-o dată, venind din regiunile estice ale invadatorilor unei rase nedefinite a mers cu hotărârea de a supune țara noastra și, ușor, fără luptă au confiscat-o cu forța; i-au îndepărtat pe cei care a condus-o și apoi au ars orașele fără milă, au distrus templele zeităților și au maltratat populația cu o cruzime extremă, măcelărind oameni și luând soțiile și copiii lor în sclavie. – Flavius Josèphe –

      Apreciază

  3. La modul cel mai probabil cu putinta orice doamna (Popescu sau nu) si-ar parasi intr-un tarziu domnul din dotare, daca ar avea destul timp la dispozitie pentru a-si gasi pretextul potrivit si consecventa de a consolida in propria minte plauzibilitatea sociala a rezonabilitatii acestui pretext (caci, in mod bizar, doamnelor le pasa de gura lumii). Dar, intrucat fiecare fiinta are ritmul ei interior, unele doame au sansa sa gaseaca pretextul cu pricina in timpul vietii, iar altele nu. Cu o oarecare probabilitate este posibil ca, in realitate, doamna Popescu sa-l fi abandonat pustiei pe inocentul domn Popescu din cauza faptul pentru ca acesta ajunsese in cele din urma sa-si rezarve tot timpul pentru a infige acul exclusiv in insecte. La urma urmei entomologia (chiar si cu libårci) e un hobby ca oricare altul.

    Doamnele Popescu, Ionescu si Georgescu se adunasera acasa la d-na Popescu si stateau de vorba in sufragerie la o cafea, barfind hobby-urile sotilor. Al meu e un microbist inrait, zice madam Ionescu. Toata ziua la station sau pe canapea in fata televizotului la meciuri. Asta nu-i nimic zice si Georgeasca, al meu e pescar. N-ai sa-l gasesti deact pe balta sau mirosind a peste. Al tau ce pasiuni are d-na Popescu? Ah, zice d-na Popescu, al meu e sifilitic. „Filatelist, tâmpitio, filatelist” se aude vocea d-lui Popescu din dormitor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s