Încă o masă sănătoasă

Știți momentul acela, dinaintea aprovizionării, când deschizi frigiderul, îl privești în ochi și te întrebi „eu ce naiba mănânc?” Dacă nu cunoașteți această senzație, cu siguranță faceți parte dintre nefericiții care aprovizionează des și care au frigiderul plin tot timpul. Ei bine, frigiderul meu are o ciclicitate matematică și este plin vreo două zile, lejer încă două zile și gol alte două zile. Când bate vântul de-a binelea, ies la cumpărături, mânată de foame, care mă inspiră să-mi umplu coșul cu tot felul de minunății culinare. Asta nu înseamnă că nu mănânc sănătos: iubesc legumele și nu-mi lipsesc din frigider. Așa că, atunci când am deschis frigiderul (într-una din zilele lui proaste) am trăit un moment de spaimă, zărind doar o cratiță plină cu bucăți de carne, a cărei simplă vedere îmi producea spasme biliare. Dacă m-am aplecat puțin, am descoperit mulțumită, pe raftul cel mai de jos, o pungă biodegradabilă cu iubitele mele tomate. În două minute salata de roșii, cu ulei de măsline, a fost gata și am și mâncat-o, cu sentimentul lucrului corect făcut. Adică m-am bucurat de încă o masă sănătoasă. O bucurie scurtă, pentru că, mâncând și trecând pâinea prin sosul salatei de roșii (cum altfel) nu am reușit să-mi amintesc când anume am cumpărat tomatele. Prin nenumărate asocieri (când am fost la hipermarket, când am venit din concediu, când am avut bluza albastră cu mânecă trei-sferturi) am putut aproxima data achiziției de roșii. Le-am cumpărat acum două luni și le-am neglijat pe raftul de jos al frigiderului, nu din rea voință, ci din cauza faptului că trebuia să mă aplec să le văd. Rațiunea îmi spunea că iubitele mele tomate ar fi trebuit să se metamorfozeze într-un bulion sau într-o penicilină. De unde! Că roșiile se țineau într-o formă de zile mari, netede, tari, insipid-zemoase, amintind pe departe de gustul de castravete ușor trecut. Mulțumirea că am mâncat sănătos a fost înlocuită de o mare curiozitate:”oare ce am mâncat?” și în subsidiar, de o curiozitate mai mică: „dacă tot am mâncat, o să mă păstrez la fel de bine ca grozăvia nemuritoare de pe raftul de jos al frigiderului meu?”

25 de comentarii la „Încă o masă sănătoasă

  1. Circula o glumă pe undeva cu un tip căruia medicul i-a recomandat friptură de pui din 6 în 6 ore, pentru o infecţie la o măsea, cu condiţia ca puiul să fie cumpărat din supermarket, nu din ăla de ţară. Cred că-i valabil şi pentru roşii. rămâne să ne prindem care ce vindecă, în funcţie de cocktailul de prafuri din ele.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Recomandarea mea, data viitoare lasa o rosie si uita pur si simplu de ea, poti avea doua sanse 1.sa intre in Cartea Recordurilor ciudate pentru longevitate sau 2. sa se mumifice sa o depozitezi intr-un sarcofag sa ramana pentru posteritate. Oricum important este ca tu esti bine ai mancat o salata pe cinste dintr-o leguma care sa pastrat impecabil……..in orice este bine sa vedem si partea plina a paharului.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Sa-ti fie de bine. Eu cred ca frigiderul cu pricina, este cauza conservarii perfecte a tomatelor, asa ca, eu consider toata valoarea longevitatii vietii contemporane (a legumelor) sta în functionalitatea si calitatea frigiderului din dotare. Chiar si pastrarea vaccinului miraculos, Anti „sArs C0(V2)” necesita o temperatura de – 80°.
    Sarbatori fericite, minunate, binecuvântate si multa pace, bucurii si sanatate, alaturi de toti cei apropiati drag ADOLESCENTREBEL !

    Apreciat de 2 persoane

  4. Greu de răspuns întrebării tale. Noi am avut o jumătate de varza într-o strachina. Încet încet a crescut și floare din ea într-o parte și ea tot varza era. 😁
    Am văzut că în Singapore se comercializează carne de laborator, https://m.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/carnea-crescuta-in-laborator-a-fost-aprobata-pentru-prima-oara-pentru-comercializare-in-singapore-cat-ar-putea-costa-1410691, deci cine mai știe ce mâncăm??

    Apreciat de 1 persoană

  5. @Adore – Se putea si mai rau. Bine ca ai ales rosiile si nu carnea din frigider… La cum a progresat tehnologia, inclusiv cea alimentara, te puteai trezi cu o surpiza si mai mare precum cea de aici

    ==> CARNE. 🙂

    Sper totusi sa nu te ingrijorezi prea tare in legatura cu continutul substantelor adaugate in rosii pentru conservarea indelungata a acestora. Probabil ca efectele nefaste ale acelor ingrediente chimice nu sunt musai dramatice si perverse, in afara unui efort suplimentar in contul ficatului si rinichilor. In tot cazul fii sigura ca ponderea efectelor nocive ale acelor conservanti este drastic mai mica decat ponderea efectelor cauzate de excesul de zahar din dieta ta, si inca si mai redusa decat amplitudinea efectelor rezultate din faptul ca esti fumatoare. Si sedentara… Deci nu te teme. Nu vei muri in niciun caz din cauza conservantilor din rosii. Dimpotriva. Dar, ma rog, ca pretext de vorba in proza la blog merge. Inclusiv nota de ingrijorarea in legatura cu ignoranta crasa in legatura cu continutul chimic al mancarii noastre cea de toate zilele.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mie nu-mi plac merele foarte tare spre deloc! Acum muuulți ani, răposatul meu soț mă „obliga” să mănânc zilnic câte un măr. Într-o zi am ascuns unul după computer. Am dat de el după câteva luni şi era, ca şi roşiile tale, bine sănătos!
    Aşa am scăpat să mai mănânc mere!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s