Orgolii de părinți

Oameni

De adolescentrebelcom pe 19 martie 2018 • ( 10 comentarii )

În urmă  cu ceva timp, mai exact atunci când nu eram încă mamă, reperam grupuri de persoane pe care le ocoleam constant. Erau persoane-părinți, care prin nu știu ce artificiu, reușeau să deturneze o discuție, oricât de interesantă, pe panta parentingului. Îmi păreau ridicoli și exaltați; experiența mă învățase că deznodământul e mereu același- interesul pentru odraslă. Diferența dintre mine de atunci și eu de acum e evidentă: am intrat în grupul persoanelor-părinți și, oricât m-aș strădui, nu reușesc să țin o discuție prea departe de subiectul preferat: copilul. E o încântare când privești cum se produc mai mulți părinți strânși la un loc, lăudându-și cu forță nebănuită odoarele. E greu de vorbit de un dialog pentru că nimeni nu ascultă pe nimeni, ci se așteaptă  punctul de la finalul unei propoziții sau o pauză de inspir. Dacă ai respirat, ești pierdut, alt părinte a preluat ștafeta, pierzându-se în detaliile educației de calitate  sau ale unor necesități artistice și sportive. Problemele devin mai complicate când vine vorba de școli și profesori, precum și de investițiile extrașcolare. Ridicolul părintesc atinge cote alarmante, direct proporțional cu creșterea tonului conversației, deoarece nici un părinte nu va considera vreodată că școala copilului său nu e cea mai bună. Se înroșesc obraji, se crispează degete, cresc tensiuni arteriale, totul îmbrăcat într-o amabilitate distorsionată: e un moment dificil în grupul de părinți și ar fi mai simplu să își scoată ochii decât să mai asculte sfaturi de parenting, pe tonuri profesionale, cu accente pe greșelile pe care le faci în educația copilului tău. Nu s-a născut încă părintele care să considere că alții își educă mai bine copiii. Discuțiile despre copii nu mai pot continua, conflictul mocnește, urme fine ale rațiunii converg spre spargerea profilactică a grupului. Toate acestea se întâmplă în timp ce adorații- subiect de conflict părintesc, complet nesimțitori la tensiuni parentale, încing o leapșă de zile mari, se îmbrâncesc, se îmbrățișează, se stropesc cu apă și se tăvălesc prin praf, arătând în final ca niște pui de țigan între două scalde. Fiecare părinte, convins că este deținătorul unic al pietrei filosofale, își extrage odrasla din hărmălaie, în ciuda protestelor zgomotoase și  incipient-agresive ale acesteia. Spargerea distracției poate îmbrăca forme din cele mai diverse, mergând până la țipete și tăvălit pe jos, doar ca o exemplificare apoteotică a succesului metodelor tale de educație.

Categorii:Oameni, Social