Oameni

Despre fericire

De pe • ( 46 comentarii )

Nu cred că se mai poate scrie ceva despre fericire, pentru că râuri de cerneală au curs pe tema asta. M-am hotărât să încerc marea cu degetul și să vă povestesc ceva, în urma unor comentarii la postarea precedentă. Fericirea, sper că știți, este o emoție puternică și copleșitoare, deplină și suficientă. Atunci când ți-o dorești e ca o fata morgana mofturoasă, care nu se lasă văzută, chiar dacă tu faci eforturi mari s-o simți lângă tine. De regulă, cu cât te străduiești mai mult să fii fericit, cu atât ești mai nefericit, frustrat, neîmplinit. Uneori, la un stimul absolut nevinovat, simți că o iei puțin razna și te bucuri copilărește de ziua lăsată de Dumnezeu. Știi că ziua ta este minunată și nu știi să explici de ce.  Este o zi pe care ți-o vei aminti peste un timp ca fiind ziua în care ai fost fericit și te minunezi că, atunci când ai trăit-o, nu ai știut să recunoști fericirea. Pentru că mereu fericirea se referă la un moment care deja a trecut. Motivul fericirii? Mai niciodată bunurile materiale, ci crâmpeie simple de cotidian, care, ele știu cum, ajung să irumpă în valuri de fericire ilogică și inexplicabilă. Dacă obișnuiți să credeți că o mașină cu portiere deschizându-se ca niște aripi de fluturi vă poate aduce fericirea, mă hazardez (pornind de la ideea că suntem făcuți după același calapod), să vă spun că vă înșelați. Vă poate aduce mulțumire, bucurie și nefericire (asta vine tam-nesam), atunci când o veți găsi lovită în parcare.

Să lăsăm vorbele și să vă povestesc:

Eram în tramvai, afară ningea, perioadă de sărbători. O mamă însărcinată și o fiică de 4-5 ani mergeau spre un capăt de București, de unde luau un microbuz spre un sat. Cerșeau în tramvai. Erau îmbrăcate cu haine ponosite și copila purta pe umeri o jumătate de pilotă. Fetița cânta, mergând prin tramvai, o frântură de colind și, când termina scurtul repertoriu, se ducea la mamă-sa și o îmbrățișa. Femeia, la rândul ei, o ridica pe genunchi și o smotocea drăgăstos, iar fetița râdea cu un râs adevărat, nepervertit de vreo amărăciune.

Credeți că aveau vreun motiv de fericire? Dacă răspundeți cu „nu” înseamnă că gândiți ca mine. Un punct de vedere greșit în opinia fericirii, pe care o puteam recunoaște la cele două oropsite.  Îmi aduc aminte exact, pentru că ceva din râsul acela de copil m-a făcut fericită, într-un mod ilogic și inexplicabil.

Categorii:Oameni

46 de răspunsuri »

  1. Fericirea se află într-o clipă. Sunt oameni care mor fără să cunoască clipe de fericire. Așa cum ai scris, lucrurile materiale sunt bucurii de moment. Sufletul rămâne la fel de sărac.
    Mulți confundă fericirea cu bucuria.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  2. Fara a intra deocamdata prea profund in generoasa tema propusa noua, cititorilor fideli si fidele, as face, cu ingaduinta gazdei noastre, cateva remarci punctuale pe text:

    a) „…M-am hotărât să încerc marea cu degetul și să vă povestesc ceva, în urma unor comentarii la postarea precedentă” … Wow!!! Sper ca nu degetul mijlociu…

    b) In pofida aparentelor „fata morgana” nu este o fata (nici macar o femeie), dupa cum s-ar putea deduce din felul impropriu in care este invocata in text.

    c) Dupa cum spunea (si) marele scriitor sovietic Tolstoievsky in deschiderea unuia dintre romanele sale de succes, toate familiile fericite sunt fericite (cam) in acelasi fel, in timp ce fiecare familie nefericita este nefericita in felui ei. Cred ca e valabil si pentru indivizi la bucata. De aceea este mult mai usor de facut literatura despre nefericire decat despre fericire.

    d) Desigur ca putem vorbi despre fericire ca despre o emoție (bucurie) spontana, puternică și copleșitoare, deplină și suficientă, si de foarte scurta durata (ca un orgasm), care vine din senin si dispare in pustiu, o satisfactie pasagera, un extaz… (vad ca aceasta este perspectiva favorita a autoarei eseului), dar se poate vorbi despre fericire (sau nefericire) si ca despre o stare (ceva mai) durabila, care acopera o anumite parte din viata. La urma urmei un om fericit (cu o natura fericita) este acela multumit continuu cu sine si cu contextul vietii sale, macar intr-o perioada oarecare, iar nu acela care are din cand in cand extazuri (eventual aleatoare)… Nu? (Asta-mi aminteste de si de bancul acela cu doi pensionari care stateau pe o banca si discutau despre fericire. Unul ii zice altuia ca cea mai fericita perioada din viata lui a fost perioada stalinista. Mirat, celalalt l-a intrebat de ce tocmai perioada stalinista? Pai, pentru ca in perioada aia aveam niste erectii formidabile).

    e) Fericirea, nefericirea, iubirea, etc nu sunt decat niste cuvinte oarecare ce pot insemna exact ce vrea fiecare utilizator care le foloseste sa insemne, de la nimic pana la totul… Daca-mi casuna mie ca senzatia pe care mi-o produce o tufa de trandafiri infloriti este fericire apoi musai ca asa sa fie. In acelasi timp pot con-sidera ca fericirea inseamna nefericire, ceea ce poate fi la fel perfect adevarat relativ la contextul cu pricina. La urma urmei trandafirii au spini. …

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Sunt de acord cu relativitatea unor termeni greu definibili, precum fericire sau nefericire. Ca să argumentez, o grămadă de cunoscuți de-ai mei sunt mari iubitori de toamnă. Și la ei, ca și la mine, toamna e anotimpul nostalgiei, are dulceață-amăruie, te îndeamnă la melancolie. Pe ei asta îi face fericiți, în timp ce pe mine mă apucă amocul. Și nu … nu e vorba de degetul mijlociu, ci cel mult de index.

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

      • Incerc (sa-mi fortez imaginatia in sensul propus), dar nu prea reusesc. Nu prea vad cum ar putea co-exista mioritismul si raskonikovismul in aceeasi (persoana (ins sau personaj)… Cat despre ce anume l-ar face fericit pe acela, nu pot decat presupune ca iarasi v-ati decis sa bati in ciocoi… dand-o pe tente politice. La noi merge mai bine Kafkaragialismul decat Tolstoievskyanismul… Cred. Dar asta poate pentru ca mie-mi zice „dl.Goe”… nu Rodionoe… 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

  3. Ceva imi spune ca simpla existenta a mesajul meu anterior a reusit sa o faca pe o fata (morgana?) sa fie momental fericita cu ea insasi, in exact acceptiunea pe care o promoveaza in eseu, o scurta si pasagera satisfactie. Sper sa mi se contabilizeze la fapte bune. Si durabile. Efectele colaterale vor fi desigur durabile.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Aceasta este o demonstrație retorică, un monolog, un discurs interior? Nu știu cum să abordez situația, în așteptarea dialogului pe care știți, de regulă, să-l manageriați după toate canoanele sale. Îmi pare rău că îmi repugnă conflictul și nu mă pot implica mai mult, riscând astfel să vă plictisesc. În ciuda a ceea ce credeți, îi simt lipsa domnului Goe.

      Apreciază

      Răspunde

      • Conflictul? Depinde de termeni si de limite. Incolo nu. Uneori formalismul si complezenta sunt conflicte majore care pot genera „contradictii antagonice”, mai ales atunci cand devin piedici reale in calea exprimarii libere.

        Am un mesaj in spam. Nu cred ca exista motive sa fie acolo. Desigur ca nu-i cine stie ce mare mesaj si absenta lui din aria vizibila a acestui blog nu-i nicio pierdere in context, dar idea de cenzura in repugna cel putin in aceeasi masura in care va repugna d-voastra ideea de conflict. Totusi, optimist din fire, indraznesc sa cred ca nu se afla nicio cenzura si niciun conflict.

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

        • Nu știu de ce îmi ajung unele mesaje în spam; v-am scos de-acolo, nici mie nu-mi place cenzura. Formalismul și complezența, dacă nu ne opintim să le considerăm piedici în calea exprimării libere, nu sunt complet inutile, ele făcând posibile agregarea în grupuri sociale.

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde

      • In cazul in care „agregarea în grupuri sociale” este un scop in sine si nu un simplu mijloc (spre alte scopuri), da (mda)… Nu stiu de ce am presupus (implicit, nu explicit) ca va aflati aici in primul rand ca sa va exprimati nu ca sa va agregati… 🙂

        P.S. In contextul discutiilor de la topicul anterior, nu aveam cum sa presupun ca mai probabila ipoteza ajungerii accidentale in spam si prin urmare am presupus invers, luand in calcul ipoteza cea mai probabila. Am gresit. Am platit. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

  4. Eu cred ca fericirea nefericitilor saraci si lipsiti, este superioara si mult mai profunda, decât fericirea preafericitilor bogati si înstariti…
    Fii binecuvântat si fericit etern, Suflet frumos !

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

      • @Iosif – Toate credintele sunt relative… Absolut relative, ca sa zic asa, iar ale domniei voastre nu fac exceptie oricat v-ati amagi c-ar fi altminteri. Ca in cazul d-voastra treaba asta nu doare, nu este de nicio mirare… Ca deh, nu doare… In special in cazul celor „lipsiti”…

        P.S. Credinta d-voastra absoluta, eterna si neînselatoare va asigura cumva ca nostima formula „saraci si lipsiti” este completa? Lipsiti de ce? Dincolo de faptul ca va credeti indreptatit sa stabiliti ierarhii valorice in privinta intensitatii fericirii si/sau nefericirii unor semeni, mai aveti si darul (harul) de a fi comic in sustinerea unor asemenea ilustrari a afectiunilor care in genere nu dor. Luminare va doresc. Si desigur o zi superba si inaltzatoare. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

      • Dupa umila mea parere, sensurile cuvintelor si simbolistica acestora, sunt interpret(abile) si interpre(tate) de fiecare în mod particular, în functie de „dar”, acest minunat si sublim …har, oferit fiecaruia de catre Dumnezeu Tatal primordial, atemporal, paradoxal, si Creatorul necreat al Totului Absolut, pe care majoritatea oamenilor nu-L cunosc si nu-L cinstesc, ba dimpotriva Îl ignora, înjura, înjosesc, umilesc, batjocoresc si rastignesc, naivi, nesimtitori, cartezieni, iresponsabili si inconstienti, neobservînd ca în tot ce fac, pe ei însisi se înjosesc si se dezumanizeaza într-o competitie continua spre rau, asuprire, faradelege nedreptate si pacatul de neiertat, ce le provoaca moartea a doua sufleteasca absoluta, ireversibila… pacat, mare PACAT ! 😉

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

      • @Iosif – Aveti un „fix”… (un punct fix de care sunteti legat ca de un par)… Indiferent despre ce ar fi vorba (dar absolut despre ce ar fi vorba) domnia voastra veniti si-i tot dati cu clisee si lozinci despre „Adevarul Absolut Atempral si Transcendental”… parandu-vi-se ca sunteti cool si on topic, in timp ce oricine nu pitroceste fix aceleasi clisee comite nu stiu ce PACAT si/sau ca „îl ignora, înjura, înjoseste, umileste, batjocoreste si rastigneste taman pe Creatorul necreat al Totului Absolut, fiind naiv, nesimtitor, cartezien (n.b. wow), iresponsabil si inconstient, etc…” – Sunteti dus cu pluta, dar nu intr-atat de dus incat sa nu realizati ca de fapt nu-l sujiti in niciun fel pe Dumnezeu ci exclusiv pe d-voastra insiva, cu o aroganta iesita din comun, incercand sa va dovedit a fi un ins special, important, ales, in contact cu lumi superioare. Din pacate mijloacele pe care le folositi in acest scop va joaca feste reusind sa produca efectul invers decat cel asteptat, la pachet cu o mare doza de comic involuntar. Culmea este ca perseverenta domniei voastre confera intr-adevar importanta personajului „Iosif”, in dimensiunea prozaica si profana a exprimarii libere din spatiul virtual. Sunteti o pata de culoare si o creatura simpatica ce-si da in petic cu zel si elan castigandu-si (cu ajutorul notiunii de Dumnezeu) un binemeritat loc in blogosfera si in universul vorbelor de claca. Nu-i de mirare ca exista tendinta de a fi cocolosit si protejat intrucat oricine isi doreste sa aiba o asemenea mascota prin preajma. Då bine la public. Din pacate sesizez la domnia voastra si o nota de rautate, o zona de umori si de oftica ce va impinge la pacatul de a dori/meni raul altora. Ceea ce va cam spuzeste umorul (si asa involuntar)…

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

      • @Iosif – „Îmi pare rau si regret, daca „fix”ul meu v-a suparat si va face (ne)fericit/a„… Cand va spun ca aveti haz… Sunteti chiar hâtru… Asadar fiti pe pace, n-aveti cum sa ma suparati nici daca v-ati stradui in acest sens cat va straduiti cu lozincåreala despre Dumnezeu. Aveti grija cand remarcati „suparare”, sa nu fie mai degraba o ingrijorarea a d-voastra insiva, ceva de natura interioara. Domnia voastra (pare-se ca) va doriti o lume uniforma, aliniata la cliseu, mie dimpotriva, imi place la nebunie diversitatea. Cand vad pe cineva ca d-voastra ma cuprinde asa o bucurie nelamurita. Nu netzarmurita dar orisicat.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  5. Am avea tendinţa să spunem că nu erau fericite, sigur. Pentru că ne-ai spus amănunte. Dacă ne-ai fi povestit numai partea cu râsul fetei la smotoceala mamei, am fi spus că e o scenă duioasă, plină de iubire, ruptă dintr-un normal al unei familii fericite.
    Ei, dar aşa… parcă ne greu. Pentru că noi am spune că am fi profund nefericiţi dacă am fi în locul lor. Şi nu ştiu dacă am fi de condamnat. Cumva, măsurăm sau cântărim fericirea în funcţie de nevoile noastre. Şi ne înfrigurează gândul că am putea să ne pierdem maşina, casa, locul de muncă. Spunem Doamne fereşte şi ne scuturăm de gândul ăsta, nu am putea concepe viaţa aşa, să fim nevoiţi să cerşim în autobuze. Dar cum nici ele nu au fost poate niciodată în locul nostru, au putut trăi momentul ăla pe deplin.
    Un om care a fost cândva sus, indiferent ce înseamnă asta, şi cade, greu se remontează. Unul care a fost tot acolo, e împlinit când găseşte o coajă de pâine. Şi dacă e să-l întrebăm, poate chiar ar spune că-i fericit, nu ştiu.

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

  6. Daca te gandesti numai la conjunctura poti spune ca nu ar fi avut vreun motiv de fericire dar daca gandesti mai profund ele erau fericite fiind impreuna,sanatoase si vesele.Pentru mama rasul fetitei era cea mai mare fericire.Chiar si obtinerea unui banut in aceste cazuri creaza o stare de bine care poate fi confundata cu fericirea strict a lor.Mai mult decat atat in legatura cu fetita pot spune ca ea era chiar fericita fiindca pentru copii alintul si mangairea mamei este cea mai mare fericire.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

      • Asa este.Oricum indiferent de situatie orice om merita sa fie fericit iar in general fericirea o gasesti in simplitate dar nu in saracie.Lipsurile induc o stare de amaraciune sufleteasca si neputiinta. Unii desasesc astfel de situatii altii din pacate nu.

        Apreciat de 2 persoane

        Răspunde

  7. Cred ca autoarea are (mare) dreptate cand afirma (probabil in cunoștință de cauza) ca fericirea este o notiune tare complicata (si cea personala, iar a altura inca si mai abitir). Probabil ca fericirea fetei din tramvai nu rezida direct in acea bucurie vizibila, marcata de râs si voie buna ci in insasi abilitatea (puterea) de a te lasa cuprins de acea bucurie fireasca, si de a râde din toata inima, ignorand (momentan) toate lucrurile negative si situatia in general. Fericirea de a nu fi complet coplesit de necazuri… incat sa-ti ramana loc sa te bucuri de ceea ce in genere produce bucurie.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Să fie așa de simplu? Să uiți de necazuri ca să-ți poți gusta clipa e condiție necesară a fericirii, dar nu cred că-i și suficientă. Oricum, acum o să tac, pentru că mi se pare că văd fericirea într-o manieră prea personală (firesc, aș zice). La mine (și doar atât mai spun), fericirea e ca un drog și nu aș putea-o confunda cu mulțumirea sau bucuria.

      Apreciază

      Răspunde

      • Aaaa, pai cine zice ca e simplu? Eo de ex (ca sa dau numai un exemplu) habar nu am cum se face practic. Teoretic da, stiu (he-he), dar practic nu, nu e deloc simplu sa uiti de necazuri, sa le ignori, sa te detasezi de ele, sa „le dispari”, sa sa fii in stare sa te desprinzi de ele si sa te retragi (pentru un ragaz) intr-o zona a ta care nu este contaminata de ele… (trebuie sa existe o asemenea zona, caci oricat de mari ar fi necazurile nu pot ocupa chiar tot spatiul dosponibil)… Asta necesita talent si efort, antrenament si abilitati, si o natura fericita… per se. Deci nu, nu e simplu deloc… Si da, ai dreptate, este o conditie necesara dar nu suficienta… Desi satisfacerea acestei conditii iti poate da uneori o incredere vecina cu fericirea si chiar fericire. Nu stiu d-voastra cum esti dar noi unul ne consumam mai mult in dorinta de a avea decat in efortul de a obtine… ceea ce denota. Lene. Dar na acuma, uneori lenea inseamna fericire. Ocolite sunt caile Domnului. Pai nu va uitati la Iosif? Este si aceasta o cale. Fericiti cei saraci cu duhul. Dar de, nu stiu daca tie vi se pare acceptabila aceasta varianta profana de fericire. Ceva ma face sa presupun ca d-voastra ai depasit pragul de sofisticare maxim admis, dincolo de care nu mai este cale de intoarcere catre fericiri din acestea (prea) simple. Ceea ce nu ma impiedica insa sa va doresc multa fericire (oricat de complicata, de spontana si de diferita de multumire, bucurie, confort, etc). Ceea ce-mi doresc si mie. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  8. Arca lui Goe
    Ma întreb, bine înteles retoric, de ce vreti sa fiti „ulei”, daca înca nici pe „apa” n-ati ajuns cu (b)Arca, ramasi în deriva pe nisipul miscator, al pustiului clepsidrei timpului relativ, imprevizibil, incert si efemer …dilema ! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    • Vai mie, dl. Iosif face recenzia Arcei, ca critic literar. E o zi mare… Si vorbeste radical cat cuprinde… E zi mare domnule… Aferim.

      P.S. „…în deriva pe nisipul miscator, al pustiului clepsidrei timpului relativ, imprevizibil, incert si efemer…” – Fabulos. O nebuloasa fabuloasa… Iar ati pus in functiune malaxorul de cuvinte extrase cvasi-aleator din dictionar, din gama celor care va suna bine… Merci…

      Va doresc o zi sublima si inspiratie in continuare… Nu va lasati. Sunteti omu’ ptrivit la locu’ potrivit.

      Apreciază

      Răspunde

  9. @Arca lui Goe
    (999)Noi va multumim si numai bine va dorim ! Sa va fie (b)Arca plina, cu ulei si cu faina,de bucurii si fericire adevarata, absoluta, atemporala, transcedentala deplina…!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu